Franța a discutat cu Danemarca despre trimiterea de trupe în Groenlanda, ca răspuns la amenințările repetate ale președintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a achiziționa insula, a declarat ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot, într-un interviu acordat, marți, pentru Sud Radio, transmite POLITICO.
Comentariile lui Barrot au venit în contextul în care prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, se află în mijlocul unei vizite fulger în capitalele europene pentru a obține sprijin din partea aliaților în fața lui Trump.
Frederiksen a fost marți dimineața la Berlin și Paris pentru a discuta cu cancelarul german Olaf Scholz și cu președintele francez Emmanuel Macron, urmând să se întâlnească cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles.
Întrebat despre posibilitatea trimiterii de trupe europene în Groenlanda, Barrot a răspuns: „De ce nu?” și a precizat că discuțiile pe acest subiect au fost deja inițiate cu autoritățile daneze, însă până în acest moment, Danemarca nu a făcut o astfel de solicitare.
„Pentru Danemarca, problema nu este pe masă în acest moment”, a adăugat Barrot.
În ceea ce privește o eventuală invazie americană a Groenlandei, ministrul francez a declarat că „asta nu se va întâmpla” și a subliniat că „nimeni nu are interesul de a invada teritoriul UE”.
Ministrul francez a adăugat că, în cadrul unei întâlniri a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene la Bruxelles luni, omologii săi și-au exprimat „sprijinul foarte puternic” pentru Copenhaga și „erau gata să ia în considerare [trimiterea de trupe]” dacă va fi necesar.
Declarațiile lui Barrot au fost făcute cu câteva ore înainte ca președintele francez Emmanuel Macron să-l primească pe premierul danez, la Paris. Acesta din urmă a anunțat luni că guvernul danez va întări apărarea în Arctica cu nave, drone și sateliți, alocând aproximativ 2 miliarde de euro pentru acest proiect.
Pe de altă parte, cancelarul german Olaf Scholz care l-a întâmpinat marți omologul danez la Berlin, a subliniat că „granițele nu pot fi schimbate cu forța”.
În cadrul unei conferințe de presă, niciunul dintre liderii europeni nu a menționat direct președintele american sau Groenlanda, însă Scholz a afirmat că „granițele nu ar trebui să fie deplasate cu forța” și a adăugat în limba engleză: „pe cine îl poate interesa”.
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite „vor dobândi” Groenlanda, descriind-o ca o „necesitate absolută” pentru „securitatea națională și libertatea în întreaga lume”. Pe lângă locația sa strategică, Groenlanda este dorită și pentru resursele sale minerale și rezervele de petrol neexploatate, la care accesul rămâne dificil.
Cu toate acestea, Groenlanda a declarat în repetate rânduri că nu este de vânzare și că dorește să-și decidă propriul viitor.