Gata cu facilitățile. Agenții economici din stânga Nistrului vor achita taxa vamală pe principii generale

Toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor achita taxa vamală pe principii generale, ținând cont de preferințele acordate în conformitate cu tratatele și acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Vamal, din 1 ianuarie a intrat în vigoare noul Cod Vamal, care substituie Codul precedent, dar și Legea cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.

Astfel, scutirile care erau introduse prin prevederile din Legea cu privire la tariful vamal, și anume „Operațiunile de import-export efectuate de către agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar se realizează în modul aprobat de Guvern”, au fost abrogate.

„În scopul asigurării principiului de echitate pentru toți reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova, taxa vamală urmează a fi percepută în baza Legii privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor”, mai menționează Serviciul Vamal.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *