
Google Maps va schimba denumirea „Golful Mexicului” în „Golful Americii” pentru utilizatorii din Statele Unite, potrivit unui anunț oficial postat luni pe platforma X. Această modificare va deveni vizibilă în SUA odată cu actualizarea oficială a Sistemului Național de Denumiri Geografice al Statelor Unite, însă în Mexic denumirea va rămâne „Golful Mexicului”.
Utilizatorii din restul lumii vor putea vedea ambele denumiri ale golfului pe Google Maps, transmite Reuters.
Schimbarea vine ca urmare a unei decizii recente a administrației Trump, care a anunțat oficial schimbarea denumirii Golfului Mexicului în „Golful Americii” și a vârfului Denali din Alaska, cel mai înalt munte din America de Nord, în „Muntele McKinley”.
Aceste modificări fac parte dintr-o serie de acțiuni executive semnate de președintele Donald Trump la scurt timp după preluarea mandatului, pe 20 ianuarie, ca parte a unui angajament de campanie de a „recupera” denumirile istorice ale unor locații importante din Statele Unite.
„Așa cum a fost indicat de către Președinte, Golful Mexicului va fi acum cunoscut oficial sub denumirea de Golful Americii, iar cel mai înalt vârf din America de Nord va purta din nou numele de Muntele McKinley”, a precizat Departamentul de Interne al SUA, într-o declarație oficială.
În contextul global, Google a aplicat o abordare similară în alte cazuri de dispute de denumire. De exemplu, în cazul Mării Japoniei și Mării de Est, care se află între Japonia și Coreea de Sud, Google Maps utilizează denumirea „Marea Japoniei (Marea de Est)”.
De asemenea, în 2012, Iranul a amenințat Google cu acțiuni legale după ce compania a eliminat termenul „Golful Persic” de pe Google Maps, lăsând denumirea neprecizată între Iran și peninsula arabică. După acest incident, Google a început să folosească denumirea „Golful Persic (Golful Arabiei)” în unele țări.