
Ambasada Republicii Moldova în Belgia și Luxemburg a emis o alertă pentru cetățenii moldoveni aflați, în tranzit sau care intenționează să călătorească în Belgia, avertizând asupra perturbărilor majore ale traficului aerian din data de 12 mai, cauzate de o grevă națională.
Potrivit misiunii diplomatice, protestul va avea un impact semnificativ asupra activității aeroporturilor, în special asupra curselor operate de Brussels Airport.
Ambasada recomandă pasagerilor să consulte periodic informațiile actualizate publicate de aeroport și să contacteze companiile aeriene pentru detalii privind eventualele întârzieri, modificări sau anulări ale zborurilor.
Brussels Airport a avertizat că „un număr mare” de zboruri vor fi anulate din cauza grevei, iar presa belgiană relatează că aproximativ jumătate dintre cursele programate pentru 12 mai ar putea fi afectate.
Potrivit autorităților aeroportuare, lipsa personalului unor furnizori de servicii va perturba operațiunile aeroportuare și va afecta atât zborurile de plecare, cât și unele curse de sosire.
Totodată, Aeroportul Bruxelles-Sud Charleroi a anunțat că va suspenda toate zborurile programate pentru 12 mai din cauza lipsei personalului necesar pentru desfășurarea în siguranță a operațiunilor aeroportuare, transmite Brusseles Times.
Potrivit administrației aeroportului, aproximativ 35.000 de pasageri și circa 180 de curse operate de companiile Ryanair, Wizz Air și TUI fly Belgium vor fi afectate.
Autoritățile aeroportuare au precizat că au ales anularea totală a zborurilor pentru a evita deciziile de ultim moment și haosul operațional.
De asemenea, ar putea exista perturbări și în transportul public, inclusiv la serviciile feroviare operate de SNCB și la liniile de autobuz și tramvai De Lijn care fac legătura cu aeroportul.
Greva este organizată de cele mai mari trei confederații sindicale din Belgia – ACV, ABVV și ACLVB – în semn de protest față de legislația privind vârsta de pensionare a piloților.
Sindicatele critică faptul că legislația belgiană îi obligă pe piloți să muncească până la 66 de ani, deși normele europene limitează activitatea piloților comerciali la 65 de ani atunci când zboară în echipaj.
Ministrul belgian al pensiilor, Jan Jambon, a sugerat chiar posibilitatea majorării vârstei de pensionare la 67 de ani și a afirmat că evaluarea piloților ar trebui să se bazeze pe starea lor medicală și cognitivă, nu doar pe criteriul de vârstă.
Sindicatele au calificat situația drept „absurdă”, susținând că piloții sunt obligați să lucreze mai mult, dar în același timp nu mai pot exercita activitatea principală după 65 de ani.
Dacă protestul va avea loc conform planului, aceasta va fi cel puțin a opta grevă sindicală care afectează Brussels Airport de la începutul anului 2025.