Europa se confruntă cu perturbări majore în transportul aerian și feroviar, după declanșarea unor greve ample în Belgia și Germania, care afectează zeci de mii de pasageri. Perturbările se resimt
Europa se confruntă cu perturbări majore în transportul aerian și feroviar, după declanșarea unor greve ample în Belgia și Germania, care afectează zeci de mii de pasageri. Perturbările se resimt
Sute de pasageri au fost nevoiți să își petreacă noaptea la bordul unor aeronave parcate pe aeroportul din Munchen, după ce ninsorile puternice au provocat întârzieri și anulări de zboruri.
Operațiunile de zbor pe Aeroportul Internațional Viena (Schwechat) au fost suspendate din cauza ninsorilor abundente, iar restricțiile au fost prelungite vineri cu încă trei ore, până la ora 11:00 GMT
Condițiile de polei au determinat închiderea temporară a Aeroportul Internațional Viena până cel puțin marți, ora 11:00 (ora locală), și au provocat restricții severe de operare la Aeroportul Vaclav Havel
Operațiunile de pe Aeroportul Frankfurt au fost serios perturbate luni dimineață, din cauza ninsorilor și a condițiilor de polei. Din cele 1.052 de zboruri programate pentru luni, 98 au fost
Mii de avioane Airbus au fost oprite la sol după ce producătorul a descoperit o vulnerabilitate a software-ului care calculează altitudinea în zbor. Mai exact, la anumite altitudini, radiațiile solare
Aeroportul Bruxelles, afectat de o atac cibernetic major pe 19 septembrie, a cerut companiilor aeriene să anuleze aproximativ jumătate din zborurile programate pentru luni, 22 septembrie, transmite Euronews. În ziua
Zborurile s-au reluat pe aeroportul londonez Heathrow, care a fost închis vineri, în urma unei pene de curent „semnificative” provocată de incendiul de la stația electrică care îl alimentează, transmite
Peste o jumătate de milion de pasageri vor fi afectați și mii de zboruri vor fi anulate din cauza unei greve de 24 de ore care va avea loc luni
Compania germană Lufthansa a anunțat astăzi că anulează zborurile către Israel până pe 8 august din motive de siguranță. Anterior, American United Airlines și Delta Airlines, precum și British British
În Germania va fi declanșată, joi, o grevă la nivel național a personalului din domeniul securității aeroportuare. Manifestația, organizată de sindicatul Verdi, va avea loc va avea loc pe aeroporturile
Condițiile meteo nefavorabile din această dimineață au afectat traficul aerian, generând întârzieri pentru mai multe curse programate să aterizeze sau să decoleze de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Călătorii care așteaptă
Situația din domeniul aviației civile rămâne incertă deocamdată. Premierul Dorin Recean susține că falimentul Air Moldova a provocat o criză a zborurilor și că în prezent Guvernul caută soluții de
Compania „Air Moldova” continuă să anuleze zborurile programate. Dimineață, pe site-ul Aeroportului din Chișinău au fost anulate cel puțin trei curse: spre Baku, Azerbaijan, și spre Bologna și Roma, Italia.
Air Moldova anunță clienții că anulează toate zborurile planificate între 21 și 25 aprilie 2023. Într-un comunicat de presă, compania aeriană își exprimă regretul pentru situația creată și menționează că