Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, demis cu votul deputaților PAS și PSRM

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost demis, cu puțin timp în urmă, de către Parlament, cu votul a 81 de deputați PAS și PSRM. Demiterea vine după ce la începutul acestei zile, la Parlament au avut loc audieri cu privire la progresele făcute în dosarul „Fraudei bancare”. După aproape patru ore de dezbateri, guvernatorului BNM i s-a cerut să își depună demisia. 

Printre principalele acuzații care i s-au adus a fost că nu a luat măsuri pentru a proteja instituția de angajați implicați în susținerea intereselor beneficiarilor fraudei bancare, în special a grupului condus de oligarhul și fugarul Ilan Șor.

„Am avut audieri închise în comisie cu Procuratura, SIS și audieri deschise cu BNM, Ministerul Finanțelor. Prima parte a audierilor s-a concentrat pe BNM pentru că lucrurile pe care le-am văzut sunt grave și pe alocuri incredibile. O să menționez câteva constatări pe pe acțiunile/inacțiunile conducerii BNM în persoana guvernatorului Octavian Armașu pe trei direcții: (1) Sabotare în recuperarea banilor, (2) Angajarea și menținerea în funcții a unor oameni implicați în frauda bancară (3) Obstrucționare a anchetei”, a declarat deputatul PAS Radu Marian.

Octavian Armașu a deținut funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei din 30 noiembrie 2018. Are peste 20 de ani de experiență în sectorul financiar – economic. Înainte de a deveni guvernator al BNM, a ocupat funcția de ministru al Finanțelor în Guvernul Filip.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *