Zi de doliu național în Cehia după atacul armat de la o universitate din Praga. 14 oameni au fost uciși

Cehia a decretat sâmbătă, 23 decembrie, zi națională de doliu după ce un bărbat înarmat a ucis 14 persoane și a rănit alte 25, într-un atac armat la o universitate din Praga. Un student a deschis joi focul, a ucis cel puțin 14 persoane și a rănit alte 25, dintre care 10 sunt în stare critică. Tatăl studentului fusese găsit și el mort, cu câteva ore mai devreme.

Atacatorul a fost „eliminat”, a spus poliția, dar deocamdată nu e clar dacă s-a sinucis ori a fost ucis de forțele de ordine. Potrivit poliției, bărbatul înarmat era un student în vârstă de 24 de ani la universitate și nu avea antecedente penale. În clădirea facultății a fost găsit un „arsenal imens de arme și muniții”, dar motivul măcelului este investigat încă.

Poliţiştii au declarat că atacatorul este suspect şi de uciderea unui tânăr şi a fiicei sale de două luni, aceştia fiind găsiţi morţi într-o pădure de la periferia orașului Praga, în 15 decembrie.

Premierul ceh Petr Fiala a anunțat că sâmbătă va fi o zi de doliu național, în care steagurile vor fi arborate în bernă pe toate clădirile publice din Cehia, iar la prânz va fi păstrat un minut de reculegere la prânz în memoria victimelor atacului armat.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram