
Guvernul a desemnat azi patru noi ambasadori ai Republicii Moldova. Proiectul prevede desemnarea lui Mihai Mîțu la Ambasada din România, Victor Chirilă – în Ucraina, Lorina Bălteanu – în Franța, iar Petru Frunze – în China.
Mihai Mîțu are studii în drept și diplomație și deține, din anul 2022, funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe. Diplomatul are o experiență de peste 15 ani în structurile MAE, inclusiv în cadrul ambasadelor Republicii Moldova din Regatul Suediei, Statele Unite ale Americii și România, unde a activat în calitate de consilier în perioada 2019–2021.
Victor Chirilă este licențiat în istorie și deține un masterat în politici europene. Din anul 2021 și până în prezent a fost ambasador al țării noastre în România. S-a alăturat Ministerului Afacerilor Externe în anul 1996, unde a exercitat diverse funcții, inclusiv pe cea de consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. În perioadele 2009–2016 și 2020–2021, a deținut funcția de director executiv al Asociației pentru Politica Externă din Republica Moldova.
Lorina Bălteanu este poetă din Republica Moldova. Anterior, a condus două reviste literare și un trust de presă. În anul 1998 a absolvit Universitatea din Dijon, Franța, iar doi ani mai târziu s-a stabilit la Paris, unde s-a lansat în domeniul designului de interior și și-a creat propria marcă de bijuterii. Bălteanu este și fondatoarea Fundației Soros Moldova.
Petru Frunze a studiat dreptul și are experiență în administrația publică locală. În perioada 2011–2019, a fost primar al localității Puhoi din raionul Ialoveni. Ulterior, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi: 2019–2021 și 2021–2025.