Doi foști miniștri ai Apărării din China, Wei Fenghe și Li Shangfu, au fost condamnați la pedeapsa cu moartea cu suspendarea executării pentru doi ani, într-un dosar de corupție care
Doi foști miniștri ai Apărării din China, Wei Fenghe și Li Shangfu, au fost condamnați la pedeapsa cu moartea cu suspendarea executării pentru doi ani, într-un dosar de corupție care
Cel puțin 21 de persoane au murit, iar alte 61 au fost rănite în urma unei explozii puternice produse la o fabrică de artificii din provincia Hunan, în centrul Chinei.
Președintele Donald Trump a declarat că Beijingul ar fi fost de acord să nu mai furnizeze arme Iranului, afirmând totodată că Statele Unite vor redeschide „permanent” Strâmtoarea Ormuz. „China este
Rusia este pregătită să compenseze deficitul de resurse energetice al Chinei și al altor state, în contextul perturbărilor generate de blocada din Strâmtoarea Ormuz, a declarat ministrul rus de externe,
China a anunțat duminică un pachet de măsuri și propuneri pentru consolidarea legăturilor cu Taiwanul, inclusiv reluarea zborurilor directe, facilități comerciale, precum și noi conexiuni între cele două maluri ale
Președintele Chinei, Xi Jinping, a declarat că Beijingul „nu va tolera sub nicio formă” independența Taiwanului. Mesajul a fost transmis în cadrul unei întâlniri cu lidera opoziției taiwaneze, Cheng Li-wun,
China a transmis miercuri că ar putea asigura stabilitate energetică Taiwanului dacă insula ar accepta reunificarea cu Beijingul, într-un context global marcat de perturbări majore în aprovizionarea cu energie din
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că intenționează să amâne cu aproximativ o lună vizita oficială în China, programată inițial pentru perioada 31 martie – 2 aprilie, invocând necesitatea de
Proaspătul ambasador în China, Petru Frunze, a avut prima întâlnire oficială în China. Trimisul Chișinăului la Beijing s-a întâlnit cu ambasadorul României în această țară, Dan-Horia Maxim. Într-o postare publicată pe
Mai multe state, inclusiv China, Rusia și Franța, au contactat Iranul pentru a discuta posibilitatea unui armistițiu în conflictul care escaladează în Orientul Mijlociu, a declarat adjunctul ministrului iranian de
Reprezentanți ai Statelor Unite s-au întâlnit pe 23 februarie, la Geneva, cu o delegație rusă pentru a discuta un posibil tratat multilateral privind controlul armelor nucleare, relatează Reuters, citând un
Președintele Franței, Emmanuel Macron, avertizează că Europa se află într-o „stare de urgență geopolitică și geo-economică” și riscă să fie „măturată în cinci ani” dacă nu acționează rapid pentru a-și
Serviciile de informații ale Statelor Unite au ajuns la concluzia că liderul Chinei, Xi Jinping, manifestă în ultimii ani un nivel accentuat de suspiciune și paranoia, pe fondul consolidării puterii
Președintele Chinei, Xi Jinping, și liderul rus, Vladimir Putin, au lăudat miercuri, într-o convorbire video, parteneriatul economic, politic și de securitate dintre cele două țări, pe care l-au descris drept
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să creeze un stoc strategic de minerale critice, după modelul rezervelor de petrol, pentru a diminua dependența Statelor Unite de China și pentru a
Președintele Statele Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat sâmbătă că India va începe să achiziționeze petrol venezuelean în locul celui provenit din Iran, într-un pas pe care l-a descris
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei, Xi Jinping, au transmis joi semnale clare privind relansarea relațiilor bilaterale dintre Londra și Beijing, în cadrul unei vizite oficiale menite să deschidă
Guvernul a desemnat azi patru noi ambasadori ai Republicii Moldova. Proiectul prevede desemnarea lui Mihai Mîțu la Ambasada din România, Victor Chirilă – în Ucraina, Lorina Bălteanu – în Franța,
Președintele SUA, Donald Trump, intenționează să semneze joi, 22 ianuarie, la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, documentele de constituire ale așa-numitului „Consiliu al Păcii”, o inițiativă
Acțiunile Statelor Unite în Venezuela au fost dur criticate în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, nu doar de Rusia, ci și de China, Franța și Danemarca.
China a lansat luni exerciții militare de amploare în jurul Taiwanului, care simulează capturarea și blocarea unor zone-cheie ale insulei, într-un avertisment direct adresat așa-numitelor „forțe separatiste”. Armata chineză a
Președintele american Donald Trump a anunțat că va permite gigantului Nvidia să vândă cipurile sale avansate de inteligență artificială H200 către „clienți aprobați” din China, marcând o schimbare majoră în
Președintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat joi pe liderul chinez Xi Jinping să coopereze mai strâns în domeniile geopolitic, economic și al mediului, în contextul în care Uniunea Europeană speră
Premierul britanic Keir Starmer a declarat că Beijingul reprezintă „amenințări la adresa securității naționale” a Regatului Unit, însă a apărat decizia guvernului său de a intensifica dialogul și cooperarea economică
Președintele Franței, Emmanuel Macron, va efectua în perioada 3–5 decembrie a patra sa vizită de stat în China, într-un moment în care Europa încearcă să gestioneze simultan riscurile economice și
Guvernul Chinei a anunțat duminică suspendarea, pentru o perioadă de un an, a controalelor la export pentru cinci minerale esențiale utilizate în fabricarea semiconductorilor, a muniției perforante, a bateriilor și
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu exclude o cooperare trilaterală cu Moscova și Beijingul în vederea dezarmării nucleare globale, la scurt timp după ce a anunțat reluarea
Președintele venezuelean, Nicolás Maduro, a solicitat asistență militară din partea Rusiei, Chinei și Iranului, pe fondul consolidării prezenței militare americane în Caraibe. Solicitările lui Maduro către Moscova au fost prezentate
Președintele american Donald Trump a anunțat că liderul Chinei, Xi Jinping, s-a arătat dispus să colaboreze cu Statele Unite pentru a pune capăt războiului din Ucraina, în urma unei întrevederi
Președintele american Donald Trump a declarat, după întâlnirea cu liderul chinez Xi Jinping în Coreea de Sud, că cele două țări au ajuns la un acord comercial parțial, menit să
Președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping se pregătesc pentru prima întâlnire directă de la revenirea lui Trump la Casa Albă, un summit așteptat cu interes global,
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a făcut apel duminică la „avansarea reunificării naţionale”, într-un mesaj de felicitare trimis noii lidere a principalului partid de opoziţie din Taiwan, Cheng Li-wun, recent aleasă
Un bărbat a murit carbonizat în orașul Chengdu, provincia Sichuan, după ce mașina sa electrică Xiaomi SU7 a luat foc în urma unui accident rutier, iar ușile s-au blocat din
Preşedintele Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite vor impune noi tarife de 100% pentru importurile din China, „peste orice tarif pe care îl plătesc în prezent”, începând cu
Administrația președintelui american Donald Trump a propus interzicerea companiilor aeriene chineze de a survola teritoriul Rusiei pe rutele către Statele Unite și înapoi, relatează Reuters, citând un proiect de ordin
Președintele american Donald Trump a refuzat să aprobe un nou pachet de asistență militară pentru Taiwan, estimat la 400 de milioane de dolari, pe fondul discuțiilor privind un posibil acord
Oficialii americani și chinezi au anunțat luni că au ajuns la un acord-cadru pentru transferul aplicației TikTok sub control american, înțelegere care ar urma să fie confirmată vineri, în timpul
Un microfon deschis i-a surprins pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, și pe omologul său chinez, Xi Jinping, discutând despre transplanturi de organe și posibilitatea ca oamenii să trăiască până la
Președintele american Donald Trump a lansat un atac dur la adresa Chinei, Rusiei și Coreei de Nord, pe fondul paradei militare de la Beijing dedicată marcării a 80 de ani
China a marcat la Beijing 80 de ani de la capitularea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial printr-o amplă paradă militară, la care au asistat președintele Xi Jinping, liderul
Gazprom și compania de stat chineză China National Petroleum Corporation (CNPC) au semnat un memorandum privind construcția gazoductului „Forța Siberiei – 2”, precum și a conductei de tranzit prin Mongolia,
Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a subliniat parteneriatul privilegiat dintre New Delhi și Moscova în cadrul întâlnirii bilaterale cu președintele rus Vladimir Putin, organizată în marja summitului Organizației de Cooperare de
Premierul Indiei, Narendra Modi, a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în care a subliniat sprijinul deplin al Indiei pentru eforturile de „restabilire a păcii și
Președintele rus Vladimir Putin a ajuns duminică în orașul-port Tianjin, în nordul Chinei, pentru a participa la un summit regional de securitate găzduit de președintele chinez Xi Jinping, transmit agențiile
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că Statele Unite și China, cele mai mari două economii ale lumii, „vor avea o relație excelentă”, chiar dacă a avertizat că, dacă
Statele Unite și China au convenit luni să extindă pentru încă 90 de zile „armistițiul tarifar”, prevenind majorarea abruptă a taxelor vamale care ar fi putut ajunge la cote de
China și Rusia au început duminică exerciții navale comune în Marea Japoniei, cele două puteri căutând să-și aprofundeze parteneriatul în fața a ceea ce ele consideră a fi o dominație
Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața în Beijing în urma ploilor torențiale provocate de un taifun, a transmis agenția Xinhua, citând autoritățile locale. Dintre victime, 28 au fost
Ministerul chinez de Externe a confirmat luni că președintele Xi Jinping se va întâlni joi, 24 iulie, cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu președintele Consiliului European,
O posibilă întâlnire între președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său american, Donald Trump, ar putea avea loc în luna septembrie la Beijing, în marja festivităților dedicate marcării a 80
Președintele american Donald Trump ar fi amenințat cu bombardarea Moscovei în cazul în care Vladimir Putin ar decide să invadeze Ucraina, potrivit unor declarații dezvăluite de presa americană. Detaliile apar
Iranul reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa securității Marii Britanii, la același nivel cu Rusia și China, potrivit unui raport de peste 100 de pagini elaborat de
China a prezentat oficial o nouă armă capabilă să dezactiveze complet alimentarea cu energie electrică pe suprafețe de până la 10.000 de metri pătrați. Potrivit publicației The South China Morning
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping „au condamnat ferm” atacurile israeliene asupra Iranului, făcând apel la o soluționare politică și diplomatică a conflictului, a anunțat Kremlinul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat miercuri încheierea unui nou acord comercial cu China, precizând că documentul este finalizat, urmând doar să fie aprobat oficial de el și omologul
Președintele SUA, Donald Trump, a avut o convorbire telefonică cu liderul chinez Xi Jinping, a anunțat joi agenția de presă de stat chineză Xinhua. Potrivit Ministerului chinez de Externe, inițiativa
Proiectul ambițios al președintelui american Donald Trump privind dezvoltarea scutului antirachetă „Golden Dome” (Domul de aur), estimat la 175 de miliarde de dolari, a generat reacții ferme din partea Chinei
China se pregătește să lanseze un „portavion” de drone, capabil să desfășoare simultan până la 100 de vehicule aeriene fără pilot (UAV) autonome și letale. Potrivit televiziunii de stat CCTV,
Statele Unite și China au convenit să reducă temporar tarifele vamale impuse reciproc, într-un efort de a reduce tensiunile din actualul război comercial și de a relansa dialogul bilateral. Decizia
Președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping au semnat joi, la Kremlin, o declarație comună prin care își reafirmă angajamentul de a aprofunda parteneriatul strategic cuprinzător dintre cele
Compania Apple intenționează să producă integral iPhone-urile în India în anii următori, a declarat ministrul Indian al telecomunicațiilor, Jyotiraditya Scindia. Oficialul a subliniat că decizia gigantului american marchează o schimbare
Zece persoane au fost ucise și 70 spitalizate după ce două ambarcațiuni care transportau turiști s-au răsturnat pe un un râu din sud-vestul Chinei, au anunțat luni media oficiale, prezentând
Cel puțin 22 de persoane au fost ucise într-un incendiu puternic izbucnit la un restaurant din Liaoyang, în nord-estul Chinei. Focul a izbucnit la puțin timp după prânz, într-o clădire
Autoritățile chineze au emis o avertizare inedită pe fondul unor condiții meteo extreme prognozate pentru acest weekend. Persoanele care cântăresc sub 50 de kilograme au fost sfătuite să evite deplasările
Ministerul de Finanțe al Chinei a anunțat vineri că va crește taxele vamale pentru importurile din Statele Unite la 125%, față de nivelul anterior de 84%. Noua măsură va intra
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a ridicat nivelul tarifelor comerciale pe bunurile importate din China nu la 125%, așa cum fusese anunțat pe 9 aprilie, ci la 145%. Noile taxe
Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite dețin „cea mai puternică armă din lume”, despre care „nimeni nu are nicio idee”, reiterând o afirmație care a mai atras
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că suspendă pentru 90 de zile tarifele anunțate de ceea ce a numit el „Ziua eliberării”, cu excepția Chinei, pentru care a ridicat
Un cetățean al Chinei, luat prizonier de Forțele Armate ale Ucrainei în regiunea Donețk, a dezvăluit că s-a alăturat armatei ruse pentru a obține cetățenia Rusiei. Informația a fost transmisă
China și Statele Unite au intrat într-un război comercial total. Beijingul a introdus tarife suplimentare de 50% pe importurile americane, în aceeași zi în care a intrat în vigoare o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că doi cetățeni chinezi care luptau în rândurile armatei ruse au fost capturați de forțele ucrainene în estul Ucrainei, în regiunea Donețk. Potrivit acestuia,
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat un avertisment dur la adresa Chinei, după ce Beijingul a anunțat impunerea unor tarife vamale de represalii în valoare de 34%, pe lângă cele
Ministerul de Finanţe din China a anunţat vineri că va impune taxe vamale de 34% pentru toate bunurile americane, începând cu 10 aprilie, ca o contramăsură la tarifele radicale impuse
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a caracterizat China drept „singura amenințare constantă” într-un document strategic secret privind apărarea națională, potrivit informațiilor publicate de The Washington Post. Documentul de nouă pagini,
Pentagonul urmează să îl informeze vineri pe miliardarul Elon Musk, unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai preşedintelui american Donald Trump, despre planurile militare ale SUA în cazul unui conflict
Patru cetăţeni canadieni au fost executaţi în China în ultimele săptămâni, a anunţat miercuri şefa diplomaţiei canadiene Melanie Joly, potrivit căreia Beijingul a ignorat îndemnurile la clemenţă ale Canadei, transmite
Poliția belgiană a declanșat o amplă investigație care vizează actuali și foști europarlamentari suspectați că au primit bani, cadouri scumpe și călătorii de lux în China pentru a favoriza compania
Armata chineză îi îndeamnă pe „susținătorii independenții” din Taiwan să se îndepărteze de „marginea prăpastiei” și a avertizat că va strânge „lațul” în jurul insulei, dacă separatismul se adâncește. „Cu
Secretarul Consiliului de Securitate rus, Serghei Șoigu, a ajuns vineri la Beijing, unde s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping pentru discuții pe teme de securitate bilaterală și probleme internaționale.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a informat pe președintele Chinei, Xi Jinping, despre recentele contacte dintre Rusia și Statele Unite, în cadrul unei discuții telefonice. Potrivit presei chineze, apelul telefonic a
Președintele american Donald Trump a reiterat duminică angajamentul său de a „lua înapoi” Canalul Panama, avertizând despre un „răspuns puternic” din partea Statelor Unite într-un conflict diplomatic în creștere cu
Liderii Canadei și Mexicului, două dintre cele mai mari piețe de export ale SUA, au anunțat impunerea unor tarife vamale drept represalii la noile taxe impuse de administrația Trump asupra
Un bătrân din China a devenit celebru în întreaga țară datorită refuzului său categoric de a-și părăsi locuința în timpul construcției unei autostrăzi. Acoperișul casei cu două etaje a lui
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marți, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, că Uniunea Europeană este deschisă dialogului și negocierilor cu președintele american Donald
China a executat doi bărbați vinovați de atacuri mortale comise într-o perioadă de doar o săptămână, în luna noiembrie a anului trecut. Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani,
Președintele chinez Xi Jinping a avut vineri o discuție telefonică cu președintele ales al SUA, Donald Trump, în care, potrivit lui Xi, cei doi și-au exprimat speranța într-un „start bun”
De ani de zile, guvernul SUA a îndemnat China să manifeste „reținere” în revendicările asupra Taiwanului și să renunțe la amenințările militare menite să aducă insula, guvernată democratic, sub controlul
Trei tancuri petroliere care transportă peste 2 milioane de barili de petrol rusesc au rămas ancorate în apropierea porturilor din estul Chinei, după ce au fost vizate de sancțiunile impuse
Taiwanul a cerut asistență Coreei de Sud pentru a investiga o navă deținută de China, suspectată de tăierea unui cablu submarin în largul coastei sale de nord pe 3 ianuarie.
Metapneumovirusul uman (HMPV), a cărui răspândire este raportată recent în China, nu reprezintă o noutate pentru R. Moldova. Primele cazuri au fost înregistrate în sezonul 2023–2024, însă în actualul sezon
Rusia a luat în considerare posibilitatea unui atac nuclear asupra Ucrainei, însă China a avertizat Moscova să nu recurgă la arme nucleare. Declarația a fost făcută de secretarul de stat
România se alătură unei serii de țări care vor beneficia de regimuri fără vize în China, începând de la sfârșitul lunii noiembrie 2024. Această schimbare face parte dintr-o extindere largă
India și China au început implementarea unui acord pentru a pune capăt unui conflict militar la granița disputată din Himalaya, au anunțat ambele părți vineri. Aceasta reprezintă cel mai semnificativ
China a început o nouă rundă de exerciții militare lângă Taiwan pe 14 octombrie. Beijingul a spus că este un „avertisment sever la acțiunile separatiste ale forțelor de independență pro-Taiwan”,
Rusia și China au început sâmbătă exerciții navale în Marea Japoniei, anunță presa de la Moscova, care citează un anunț al Flotei ruse din Pacific. „Un detașament comun format din
Cel puțin 11 oameni, printre care cinci copii, au murit după ce un autobuz a lovit marţi un grup de elevi într-un oraş din provincia chineză Shandong, în estul ţării,
Statele Unite ale Americii și China s-au luptat până în ultimul moment pentru a termina pe primul loc în clasamentul pe medalii, la finalul celor 17 zile de concurs de
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, s-a angajat duminică să relanseze cooperarea dintre ţara sa şi China prin semnarea unui plan de acţiune pe trei ani. Meloni ea a sosit la Beijing,
Secretarul de stat american Antony Blinken a participat sâmbătă la Forumul regional ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), axat pe securitate, alături de diplomaţi ai marilor puteri, inclusiv Rusia,
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a spus în timpul unei întrevederi pe care a avut-o miercuri la Guangzhou cu omologul chinez Wang Yi, că Ucraina s-a declarat gata pentru