VIDEO | Summit cu miză globală între SUA și China. Războiul cu Iran și viitorul Taiwanului, pe agenda discuțiilor

Președintele SUA, Donald Trump, și liderul din China, Xi Jinping, au început joi la Beijing un summit cu miză globală, considerat unul dintre cele mai importante din ultimii ani pentru relațiile chino-americane. Discuțiile, programate să dureze două zile, vizează subiecte sensibile precum comerțul, tehnologia, Taiwan și războiul dintre Israel și Iran.

În deschiderea negocierilor, Xi Jinping a declarat că Beijingul și Washingtonul trebuie să fie „parteneri, nu adversari”, avertizând totodată că problema Taiwanului rămâne „cea mai importantă chestiune în relațiile chino-americane” și a avertizat că o gestionare greșită a situației ar putea împinge relațiile bilaterale „într-o zonă foarte periculoasă”, inclusiv spre conflict militar.

„Dacă această problemă va fi gestionată corespunzător, relațiile dintre cele două state vor putea rămâne stabile. În caz contrar, cele două țări se vor confrunta sau chiar vor intra în conflict”, a afirmat liderul chinez, citat de presa de stat de la Beijing.

Xi Jinping a subliniat că „independența Taiwanului și pacea în strâmtoare sunt incompatibile, precum focul și apa”, reiterând opoziția Chinei față de orice tentativă de separare oficială a insulei.

La rândul său, Donald Trump l-a descris pe Xi drept „un mare lider” și a declarat, după primele două ore de negocieri, că discuțiile au fost „excelente”.

„Este extraordinar. Un loc incredibil. China este frumoasă”, a spus Trump în timpul unei vizite comune la Templul Cerului, unul dintre cele mai cunoscute situri istorice chineze incluse în patrimoniul UNESCO.

Summitul are loc pe fondul tensiunilor generate de conflictul dintre Israel și Iran, precum și al crizei energetice globale provocate de instabilitatea din regiunea Golfului Persic.

Potrivit presei americane, Trump încearcă să îl convingă pe Xi să exercite presiuni asupra Teheranului pentru acceptarea unui acord de pace și pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, rută strategică pentru transportul mondial de petrol.

În paralel cu negocierile politice, Xi Jinping s-a întâlnit și cu mai mulți directori executivi americani care l-au însoțit pe Trump la Beijing, printre care Elon Musk, Tim Cook și Jensen Huang.

„Am invitat cei mai importanți oameni de afaceri din lume. Toți au acceptat imediat. Au venit aici pentru a-și arăta respectul față de China și pentru a construi relații comerciale”, a declarat Trump.

Xi Jinping s-a întâlnit separat cu oamenii de afaceri americani și a declarat că „ușa Chinei către lume se va deschide și mai mult”, promițând perspective mai largi pentru companiile americane pe piața chineză.

Presa internațională remarcă și simbolismul ales de partea chineză pentru vizita liderului american. După negocierile oficiale desfășurate la Marea Sală a Poporului, Xi Jinping l-a condus pe Donald Trump într-o vizită la Templul Cerului, un complex construit în secolul al XV-lea, considerat simbol al armoniei dintre cer și pământ în cultura chineză.

Discuțiile dintre cei doi lideri continuă și vineri, când sunt programate noi întâlniri bilaterale, un dejun oficial și o fotografie simbolică a „prieteniei” dintre Washington și Beijing.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...