Parada militară de amploare la Beijing. Xi Jinping, însoțit de Vladimir Putin și Kim Jong Un, a cerut pace, dar a prezentat o nouă rachetă intercontinentală

China a marcat la Beijing 80 de ani de la capitularea Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial printr-o amplă paradă militară, la care au asistat președintele Xi Jinping, liderul rus Vladimir Putin și conducătorul Coreei de Nord, Kim Jong Un, relatează AP.

În discursul său, Xi a afirmat că omenirea se află în fața unei alegeri „între pace și război, între dialog și confruntare” și a cerut eradicarea cauzelor conflictelor pentru a evita repetarea istoriei. Totodată, el a adus omagiu soldaților căzuți și a mulțumit țărilor care au sprijinit China în timpul invaziei japoneze, fără a menționa însă direct Statele Unite.

Parada a inclus prezentarea arsenalului modern al Chinei, avioane de luptă, sisteme strategice și, în premieră, racheta balistică intercontinentală DF-61. Prezența lui Putin și Kim Jong Un la eveniment a atras atenția comunității internaționale, cei trei lideri fiind văzuți împreună pe tribuna din Piața Tiananmen.

Reacția președintelui american Donald Trump nu a întârziat. Pe rețeaua Truth, acesta a întrebat dacă Xi va recunoaște „sângele și sacrificiul american” care au contribuit la eliberarea Chinei în timpul războiului, adăugând că speră ca soldații americani căzuți „să fie cinstiți pentru curajul și sacrificiul lor”. Beijingul nu a comentat încă declarațiile președintelui SUA.

„Marea întrebare la care trebuie să se răspundă este dacă președintele Xi al Chinei va menționa enormul sprijin și «vărsarea de sânge» pe care Statele Unite ale Americii le-au acordat Chinei pentru a o ajuta să își asigure LIBERTATEA față de un invadator străin foarte neprietenos”, a scris Trump.

Parada militară este, de asemenea, o demonstrație de forță menită să consolideze sprijinul pentru Partidul Comunist și liderul său Xi, precum și o modalitate de a se prezenta ca o alternativă globală la era postbelică dominată de SUA, notează AP.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...