Macron îi cere lui Xi Jinping să intensifice eforturile privind Ucraina și să colaboreze pentru reechilibrarea comerțului global


Președintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat joi pe liderul chinez Xi Jinping să coopereze mai strâns în domeniile geopolitic, economic și al mediului, în contextul în care Uniunea Europeană speră la un rol mai activ al Chinei în oprirea războiului din Ucraina, iar Beijingul caută victorii diplomatice în plin război comercial cu Statele Unite, relatează Reuters.

Macron se află în China pentru a patra vizită de stat, însoțit de o delegație amplă de oameni de afaceri, într-o încercare de a obține noi contracte pentru industria franceză și de a-și consolida profilul internațional în ultimii ani ai mandatului, după o vară politică dificilă și în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2027.

„Acum, mai mult ca oricând, dialogul dintre China și Franța este esențial”, i-a transmis Macron lui Xi, în cadrul întâlnirii de la Marea Sală a Poporului din Beijing. „Propun o agendă pozitivă în trei direcții: stabilitate geopolitică, reechilibrare economică și sustenabilitate ambientală.”

Macron a subliniat necesitatea cooperării pentru pacea globală, cu referire directă la războiul din Ucraina.

„Trebuie să continuăm să ne mobilizăm pentru pace și stabilitate. Capacitatea noastră de a lucra împreună este decisivă.”

China, în schimb, dorește reducerea tensiunilor comerciale cu Uniunea Europeană, pe fondul subvențiilor masive acordate industriei sale de vehicule electrice și al tarifelor impuse de administrația Trump. Beijingul încearcă să se prezinte drept un partener economic de încredere și o piață alternativă pentru Europa într-un context global dominat de riscuri de recesiune.

Vineri, Xi îl va însoți personal pe Macron într-o vizită în provincia Sichuan, o raritate diplomatică, având în vedere că liderul chinez nu obișnuiește să însoțească vizitatori străini în afara Beijingului, notează publicația.

Totuși, analiștii subliniază că relația franco-chineză rămâne constrânsă de numeroase dificultăți politice. Beijingul nu este așteptat să anunțe un contract major de achiziție a 500 de aeronave Airbus, pentru a nu slăbi poziția sa de negociere în relația cu SUA, care presează pentru comenzi suplimentare pentru Boeing.

La fel, Xi nu va relaxa regula prețului minim pentru exporturile franceze de coniac către China , măsură introdusă drept răspuns la tarifele impuse de UE vehiculelor electrice chinezești.

De asemenea, nu sunt așteptate progrese privind eliminarea taxelor impuse importurilor de carne de porc din UE, Beijingul încercând să forțeze o concesie europeană privind minimul de preț la EV-uri. Franța fusese printre țările care au votat în favoarea tarifelor.

Orice mișcare a Chinei legată de Ucraina va ține cont, de asemenea, de recentele asigurări pe care Beijingul le-a dat Moscovei privind sprijinul său strategic.

„Indiferent cum se schimbă mediul extern, cele două țări trebuie să demonstreze independență și viziune strategică”, i-a spus Xi lui Macron, reiterând că Beijingul sprijină eforturile de pace în Ucraina și Gaza.

Liderul chinez a încurajat extinderea cooperării în domeniul aerospațial, al energiei nucleare, al inteligenței artificiale, al economiei verzi și al biotehnologiilor. Cei doi lideri au semnat 12 acorduri de cooperare, acoperind domenii precum îmbătrânirea populației, investițiile bilaterale, energia nucleară și conservarea urșilor panda.

Executivi de top ai unor companii precum Airbus, BNP Paribas, Schneider Electric și Alstom, precum și reprezentanți ai industriei lactatelor și avicolei, însoțesc delegația prezidențială franceză.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...