
Gazprom și compania de stat chineză China National Petroleum Corporation (CNPC) au semnat un memorandum privind construcția gazoductului „Forța Siberiei – 2”, precum și a conductei de tranzit prin Mongolia, „Uniunea – Est”, a anunțat președintele consiliului de administrație al Gazprom, Alexei Miller, după negocierile trilaterale Rusia–China–Mongolia de la Beijing.
Potrivit lui Miller, noul proiect va permite livrarea a 50 de miliarde de metri cubi de gaz pe an din Rusia către China, prin Mongolia, pentru o perioadă de 30 de ani. În paralel, volumul livrărilor prin gazoductul „Forța Siberiei” va fi majorat de la 38 la 44 miliarde de metri cubi anual, iar pe ruta „Extremul Orient” exporturile vor crește cu 2 miliarde, ajungând la 12 miliarde de metri cubi pe an.
Miller a precizat că tranzacțiile se fac în proporție de 50% în ruble și 50% în yuani. El a subliniat că zăcămintele din Siberia de Est sunt mult mai aproape de granița cu China decât cele din Siberia de Vest, ceea ce reduce costurile logistice și, implicit, prețul gazului exportat către piața chineză.
Acordul a venit în urma întâlnirilor președintelui rus Vladimir Putin cu liderul chinez Xi Jinping în timpul vizitei sale în China , unde cele două țări au semnat peste 20 de acorduri de cooperare în domeniul energiei, tehnologiei și al altor sectoare.
Gazul rusesc este livrat Chinei prin „Forța Siberiei” din 2019, iar în 2024 exporturile prin această conductă au atins 31,1 miliarde de metri cubi. Anterior, presa occidentală scria că negocierile privind „Forța Siberiei – 2” erau blocate din cauza cererii Chinei de a obține gaz la prețuri similare celor interne din Rusia, condiție considerată dezavantajoasă de Moscova.
Beijingul și-a reînnoit interesul pentru conductă în urma instabilității energetice globale declanșate de conflictul dintre Israel și Iran la începutul acestui an, potrivit Wall Street Journal.
Noul acord vine în contextul în care președintele american Donald Trump a încercat să facă presiuni asupra aliaților Rusiei amenințând cu tarife secundare pentru cumpărătorii de țiței rusesc. Beijingul a respins avertismentele, susținând că achizițiile sale de energie din Rusia sunt determinate de „interese naționale”.