VIDEO | China avertizează persoanele cu greutatea sub 50 kg să rămână în case din cauza vântului puternic

Autoritățile chineze au emis o avertizare inedită pe fondul unor condiții meteo extreme prognozate pentru acest weekend. Persoanele care cântăresc sub 50 de kilograme au fost sfătuite să evite deplasările în aer liber, existând riscul de a fi „luate de vânt”, transmite BBC.

Potrivit agenției Xinhua, un vortex rece puternic, ce coboară dinspre Mongolia, va aduce rafale de vânt de până la 150 km/h în Beijing și în alte regiuni din nordul și centrul Chinei. În unele zone se așteaptă și furtuni de nisip, ninsori abundente, grindină și viscol sever.

Capitala Beijing a emis o alertă portocalie de vânt – a doua ca severitate în sistemul național de avertizare, fiind pentru prima dată în ultimul deceniu când se apelează la acest nivel.

Pentru a preveni incidentele, autoritățile au închis temporar mai multe obiective turistice din Beijing și Ningxia. De asemenea, evenimente sportive – inclusiv un maraton programat – au fost anulate, transmite China Daily.

Traficul public a fost și el afectat: mai multe trasee de autobuz au fost suspendate, iar peste 14 curse feroviare au fost anulate. Aeroportul Internațional Beijing Capital a avertizat că rafalele ar putea provoca întârzieri și anulări de zboruri.

Populația este îndemnată să evite deplasările neesențiale, să urmărească alertele meteorologice și să limiteze activitățile în aer liber pe durata avertizării.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...