Noi tensiuni religioase în localitatea Stăneștii de Sus, regiunea Cernăuți. Un grup de susținători ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PȚU), biserică autocefală, a pătruns în lăcașul de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPȚ), subordonată Patriarhiei Moscovei. În consecință, a pornit un conflict între enoriași.
Potrivit martorilor locali, un grup de persoane susținătoare ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PȚU) a pătruns cu forța pe teritoriul bisericii, după ce ar fi înlăturat o parte din gardul împrejmuitor, scrie bucpress.eu.
Enoriașii UPȚ califică acțiunea drept o „preluare forțată” a lăcașului de cult și acuză poliția că nu doar că nu a intervenit pentru a preveni escaladarea conflictului, ci, potrivit acestora, ar fi favorizat tabăra adversă. Unele femei din rândul enoriașilor susțin că ar fi fost îmbrâncire în timpul incidentului.
Stăneștii de Sus este o localitate populată în majoritate de etnici ucraineni.
Amintim că în noaptea de marți spre miercuri, satul Stăneștii de Sus din regiunea Cernăuți a mai fost scena unui incident violent, în urma unei tentative de preluare forțată a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei „Sfântul Nicolae”. Potrivit Bucpress.eu, în jurul orei 23:00, aproximativ 20 de tineri înarmați cu bâte și bare metalice au atacat enoriașii adunați în curtea lăcașului de cult, inclusiv femei, provocând mai multe victime.
Martorii afirmă că agresorii ar fi fost mobilizați de preotul Roman Grișciuc, afiliat Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, cu scopul de a prelua controlul asupra bisericii. În ciuda violenței, sute de credincioși s-au mobilizat rapid și au opus rezistență, reușind să respingă atacul.
În timpul confruntării, interiorul bisericii a fost vandalizat: altarul, proscomidiarul și alte obiecte de cult au fost deteriorate. Imaginile video surprind scene dramatice, cu țipete și o femeie rănită, cu urme de sânge vizibile.