Now Reading: 214 ani de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, om politic și artizan al renașterii naționale a românilor din Bucovina
- 01
214 ani de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, om politic și artizan al renașterii naționale a românilor din Bucovina
214 ani de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, om politic și artizan al renașterii naționale a românilor din Bucovina
Astăzi se împlinesc 214 ani de la nașterea lui Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, avocat, om politic și membru al Academiei Române, una dintre personalitățile care au avut un rol important în afirmarea identității naționale a românilor din Bucovina în secolul al XIX-lea. Prin activitatea sa politică, dar și prin cercetarea sistematică a arhivelor europene, Hurmuzachi a contribuit atât la apărarea drepturilor românilor din provincia aflată sub administrație austriacă, cât și la păstrarea numeroaselor documente referitoare la istoria românilor.
Eudoxiu Hurmuzachi s-a născut la 29 septembrie 1812, la Cernăuca, în apropiere de Cernăuți, fiind al doilea fiu al vornicului Doxachi Hurmuzachi și al Ilincăi. Hurmuzachi provenea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, care s-a stabilit în Bucovina în 1804, după ce provincia fusese anexată Imperiului Habsburgic în 1775.
Casa Hurmuzachi de la Cernăuca avea să devină, în deceniile următoare, unul dintre centrele vieții culturale și naționale românești din Bucovina. Cei șapte copii ai familiei care au ajuns la maturitate au fost educați în spirit creștin și național, iar între preocupările lor s-au aflat apărarea limbii române, a Bisericii și a drepturilor românilor din provincie.
Istoricul George Barițiu avea să descrie casa familiei Hurmuzachi drept „altarul naționalității și limbii noastre”, iar istoricul Nicolae Iorga îi evoca pe fiii lui Doxachi Hurmuzachi drept „feciorii bunului boier Doxachi, atât de moldovean, de creștin, de gospodar”.
După studiile gimnaziale efectuate la Cernăuți între 1824 și 1830, Eudoxiu Hurmuzachi pleacă la Viena împreună cu fratele său Constantin. Între 1830 și 1836, studiază dreptul la Universitatea din Viena, unde își dezvoltă și preocupările pentru istorie și politică. După absolvire, începe să cerceteze arhivele vieneze, activitate care avea să devină una dintre marile sale preocupări.
În perioada următoare, Hurmuzachi călătorește și în alte centre europene și consultă arhive din Viena, Pesta și Lemberg (Lvov). Cunoștea, pe lângă română, germana, franceza, italiana, engleza, latina, polona și greaca, ceea ce i-a permis să cerceteze un volum considerabil de documente. În decursul anilor, a adunat aproximativ 6.000 de acte și documente referitoare la istoria românilor.
Momentul decisiv în activitatea sa politică avea să fie anul 1848. Hurmuzachi participă la mișcările revoluționare de la Viena și se înscrie în Garda Națională, iar ulterior revine în Bucovina și se implică în lupta pentru autonomia provinciei și pentru desprinderea acesteia de Galiția.
Alături de alți reprezentanți ai românilor din Bucovina, susține transformarea provinciei într-un ducat separat al coroanei austriece. În 1849, autoritățile imperiale acceptă constituirea Ducatului Bucovinei, separat de Galiția, deși noul statut va fi pus efectiv în aplicare abia în 1861. Pentru românii bucovineni, desprinderea de Galiția reprezenta o schimbare importantă în plan administrativ și politic, într-un context în care provincia se confrunta cu presiuni de germanizare și polonizare.
În aceeași perioadă, Hurmuzachi este implicat și în activitatea administrativă și juridică a provinciei. La sfârșitul anului 1848 este chemat la Kremsier de ministrul Justiției, baronul Alexander von Bach, pentru a contribui la elaborarea și aplicarea regulamentelor referitoare la Bucovina. Ulterior, i se încredințează și traducerea unor acte legislative imperiale din germană în română.
Frații Hurmuzachi se implică, în paralel, în dezvoltarea presei și a învățământului românesc din Bucovina. Ei editează ziarul „Bucovina”, publicat în română și germană, una dintre publicațiile importante ale mișcării naționale românești din provincie. Familia Hurmuzachi contribuie și la înființarea unei catedre de limba română la Liceul german de stat din Cernăuți, susținând aducerea aici a lui Aron Pumnul, profesorul care avea să-l influențeze ulterior pe Mihai Eminescu.
În 1850, Eudoxiu Hurmuzachi este numit membru al unei comisii pentru elaborarea unui lexicon de terminologie juridică românească. Se ocupă, de asemenea, de examinarea manualelor școlare românești folosite în Bucovina și de traducerea unor legi și edicte imperiale.
În anii care urmează, Hurmuzachi revine în mod repetat la Viena, unde își continuă cercetările istorice. Accesul la arhivele imperiale îi oferă posibilitatea de a aduna un important fond documentar despre trecutul românilor. Munca sa va sta ulterior la baza publicării vastei colecții de documente cunoscute drept „Documente privitoare la istoria românilor”.
Pe plan politic, Hurmuzachi susține și Unirea Principatelor Române. În 1861 este ales deputat în Dieta Bucovinei pentru districtul Câmpulung Moldovenesc, iar în februarie 1862 este numit adjunct al mareșalului Bucovinei. După demisia acestuia, în decembrie 1862, Hurmuzachi devine căpitan, funcție pe care o deține până în 1870.
Este ales și deputat în Consiliul Imperial de la Viena, însă își preia mandatul abia în septembrie 1867, după o perioadă în care a fost bolnav. În decembrie 1871 revine în funcția de căpitan al Bucovinei, pe care o deține până la sfârșitul vieții.
În 1872, activitatea sa este recunoscută și de Academia Română, care îl primește între membrii săi. În același an, împăratul Franz Iosif îi acordă titlul personal de baron, în semn de recunoaștere a serviciilor sale pentru Imperiul Austriac și Bucovina.
Eudoxiu Hurmuzachi moare la Cernăuți, la 29 ianuarie/10 februarie 1874, la vârsta de 61 de ani, și este înmormântat în cimitirul ortodox român din oraș.
Una dintre cele mai importante moșteniri ale sale nu a fost însă una politică, ci documentară. De-a lungul anilor, Hurmuzachi adunase mii de acte privitoare la istoria românilor, multe dintre ele copii ale unor documente păstrate în arhivele imperiale europene. După moartea sa, exista temerea că autoritățile austriece ar putea confisca această colecție.
În aprilie 1874, Titu Maiorescu, devenit ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, s-a deplasat în secret la Cernăuți și, împreună cu Gheorghe Hurmuzachi, fratele lui Eudoxiu, a organizat transportarea la București a lăzilor cu manuscrise și documente. Statul român a finanțat ulterior publicarea acestora, punând bazele ceea ce avea să devină „Colecția Hurmuzachi” a Academiei Române.
Documentele adunate de Eudoxiu Hurmuzachi au devenit astfel o sursă importantă pentru cercetarea istoriei românilor și au fost folosite de istorici precum Mihail Kogălniceanu, A.D. Xenopol și Nicolae Iorga, dar și de generații ulterioare de cercetători.
Alături de frații săi, Hurmuzachi a contribuit și la constituirea Societății pentru Literatura și Cultura Română în Bucovina, una dintre instituțiile care au susținut dezvoltarea vieții culturale românești din provincie. Activitatea familiei a urmărit apărarea limbii, a credinței și a identității românești într-o provincie aflată sub administrație habsburgică.
Prin activitatea sa politică și culturală, dar mai ales prin documentele pe care le-a salvat și le-a pus la dispoziția istoricilor, Eudoxiu Hurmuzachi a rămas una dintre figurile importante ale mișcării naționale românești din Bucovina. Acțiunea sa și a familiei Hurmuzachi a contribuit la consolidarea conștiinței naționale românești din provincie, proces care avea să se regăsească, câteva decenii mai târziu, în actul Unirii Bucovinei cu România din 1918.
Pentru rolul său în apărarea intereselor românilor bucovineni, Hurmuzachi a rămas în memoria posterității drept unul dintre „artizanii renașterii naționale” din Bucovina și, în unele surse, drept „liberatorul Bucovinei”.
