
Parlamentul iranian examinează un proiect privind retragerea Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), a anunțat prim-vicepreședintele legislativului, Ali Nikzad. Inițiativa ar urma să fie analizată în procedură de urgență, relatează agenția de presă iraniană Fars.
Ali Nikzad a declarat că proiectul privind ieșirea Iranului din NPT este în prezent în curs de examinare și că, după înregistrarea oficială, ar urma să fie dezbătut în aceeași zi de Parlament. El a precizat că legislativul va lua în calcul și implicațiile internaționale ale unei asemenea decizii.
Oficialul iranian și-a motivat poziția prin lipsa de încredere a parlamentarilor în Agenția Internațională pentru Energie Atomică și în directorul general al acesteia, Rafael Grossi.
„Nu avem deloc încredere în Agenție și în actualul său director”, a afirmat Nikzad, acuzând conducerea AIEA că efectuează inspecții, dar ulterior prezintă rapoarte negative la adresa Iranului.
El a susținut, de asemenea, că Statele Unite ar putea încerca să formeze un consens internațional împotriva intereselor Iranului.
Nikzad a amintit că, în timpul războiului de 12 zile, Parlamentul iranian a aprobat cu o majoritate largă suspendarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
Deocamdată, Iranul nu a decis oficial să se retragă din NPT. Este vorba despre un proiect legislativ aflat în examinare, care trebuie să treacă prin procedurile parlamentare înainte ca o eventuală retragere să poată fi pusă în aplicare.
Rusia a reacționat marți la declarațiile venite de la Teheran. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova nu dorește ca Iranul să părăsească Tratatul de Neproliferare Nucleară și speră că acesta va rămâne parte a acordului, relatează Kommersant.
„Nu am dori ca Iranul să se retragă din NPT”, a declarat Peskov, precizând că afirmațiile oficialilor iranieni necesită clarificări suplimentare.
NPT este principalul acord internațional destinat prevenirii răspândirii armelor nucleare. În calitate de stat parte, Iranul s-a angajat să nu dezvolte sau să achiziționeze arme nucleare. Teheranul susține că programul său nuclear are scopuri pașnice.