Proaspătul ambasador în China, Petru Frunze, a avut prima întâlnire oficială. S-a întâlnit cu ambasadorul României la Beijing

Proaspătul ambasador în China, Petru Frunze, a avut prima întâlnire oficială în China. Trimisul Chișinăului la Beijing s-a întâlnit cu ambasadorul României în această țară, Dan-Horia Maxim. Într-o postare publicată pe Facebook, Frunze a scris că în cadrul discuțiilor, „a abordat subiecte importante privind parcursul european al Republica Moldova și sprijinul constant oferit de România în realizarea obiectivului nostru național de aderare la Uniunea Europeană”.

„Totodată, am discutat despre oportunitățile de cooperare în promovarea produselor moldovenești pe piața din China, participarea la expoziții comune, dezvoltarea turismului prin atragerea turiștilor chinezi și organizarea unor activități culturale menite să promoveze valorile noastre comune. Am apreciat în mod deosebit mesajul de susținere și deschiderea pentru consolidarea cooperării dintre statele noastre. Am exprimat sincere mulțumiri pentru primirea călduroasă și pentru sprijinul constant oferit de România Republicii Moldova în procesul de dezvoltare și integrare europeană”, a mai scris Petru Frunze. 

Guvernul a desemnat, la începutul anului, patru noi ambasadori ai Republicii Moldova. Proiectul prevede desemnarea lui Mihai Mîțu la Ambasada din România, Victor Chirilă – în Ucraina, Lorina Bălteanu – în  Franța, iar Petru Frunze – în China.

Petru Frunze a studiat dreptul și are experiență în administrația publică locală. În perioada 2011–2019, a fost primar al localității Puhoi din raionul Ialoveni. Ulterior, a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi: 2019–2021 și 2021–2025.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...