Guvernul anunță că joi va avea loc o ședință cu participarea reprezentanților întreprinderilor din sfera energetică de pe ambele maluri ale Nistrului

Biroul politici de reintegrare anunță că joi, 30 ianuarie, urmează să aibă o ședință tehnică la care vor participa reprezentanții întreprinderilor din sfera energetică de pe ambele maluri ale Nistrului. Decizia vine după ce SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” au semnat contractul de împrumut a 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru susținerea funcționalității sistemului de gaze de pe malul stâng al Nistrului.

„Tiraspolul a venit cu un răspuns la propunerea unui ajutor de urgență pentru regiunea transnistreană din partea Republicii Moldova și a Uniunii Europene de a ieși din criza cu care se confruntă după ce Gazprom și Federația Rusă au oprit livrările de gaz în regiune. Urmare a sesizării remise de către reprezentantul politic de la Chișinău, Tiraspolul a salutat suportul oferit în acest sens și a exprimat deschiderea pentru desfășurarea unei ședințe consultative. Astfel, pentru a discuta aspectele tehnice de implementare a suportului, urmează ca pe data de 30 ianuarie curent, să se desfășoare o ședință de lucru la nivel tehnic, la care vor fi invitați reprezentanții întreprinderilor din sfera energetică de pe ambele maluri ale Nistrului”, anunță Biroul politici de reintegrare. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...