R. Moldova devansează Ucraina în procesul de aderare la UE. Bruxelles-ul ar putea confirma avansul Chișinăului într-un raport decisiv

R. Moldova a depășit Ucraina în ritmul implementării reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană, în pofida faptului că Bruxelles-ul a menținut până acum cele două țări pe un parcurs politic comun. Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri, 4 noiembrie, raportul anual privind extinderea UE, care ar putea evidenția diferențele tot mai mari dintre progresele înregistrate de Chișinău și Kiev, relatează The Kyiv Independent.

Documentul, cunoscut drept „Pachetul de extindere”, va evalua progresele statelor candidate și va include foi de parcurs pentru patru dintre țările considerate cele mai avansate în procesul de aderare, respectiv R. Moldova, Ucraina, Muntenegru și Albania, notează publicația.

Aceste documente vor stabili reformele care mai trebuie realizate, etapele următoare și termenele orientative pentru îndeplinirea criteriilor de aderare.

Potrivit sursei citate, Ucraina riscă să primească cel mai îndepărtat termen estimativ dintre cele patru state, deoarece mai are de îndeplinit un volum considerabil de reforme. Totuși, alte surse europene au indicat că foile de parcurs ar putea să nu includă date concrete pentru încheierea negocierilor.

Diplomați europeni citați de publicația ucraineană au confirmat că R. Moldova a încheiat deja un exercițiu tehnic de evaluare a reformelor în domeniul statului de drept și este pregătită pentru validarea unor criterii intermediare esențiale în procesul de aderare.

Ucraina, în schimb, încă lucrează la îndeplinirea acelorași cerințe, ceea ce plasează Chișinăul într-o poziție semnificativ mai avansată.

Un oficial european cu peste 20 de ani de experiență în domeniul extinderii UE a declarat pentru The Kyiv Independent că ritmul reformelor din R. Moldova este aproape fără precedent în istoria Uniunii Europene.

Acesta a comparat performanța Chișinăului cu cea a Ungariei din 2002, una dintre puținele țări care au demonstrat un nivel similar de mobilizare pentru implementarea reformelor înaintea aderării.

Avansul R. Moldova este cu atât mai important cu cât UE a menținut până acum o legătură politică între procesele de aderare ale Chișinăului și Kievului, cele două țări deschizând simultan grupurile de capitole de negociere.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat în repetate rânduri că Republica Moldova nu ar trebui să avanseze separat de Ucraina, în ciuda progreselor mai rapide înregistrate de Chișinău.

Raportul Comisiei Europene va analiza progresele Ucrainei în cele 33 de capitole de negociere, inclusiv reformele în domeniul justiției, combaterii corupției și funcționării instituțiilor democratice.

Deși Kievul a reușit să deschidă patru dintre cele șase clustere de negociere și să obțină peste opt miliarde de euro în sprijin financiar condiționat de reforme, ritmul implementării acestora a încetinit pe parcursul anului 2026.

Potrivit publicației, principalele dificultăți au fost provocate de Parlamentul ucrainean, care a întârziat sau a blocat adoptarea unor legi esențiale pentru integrarea europeană.

Pentru accelerarea reformelor, Comisia Europeană și guvernul ucrainean au constituit un grup de lucru coordonat de comisarul european pentru extindere, Marta Kos, și premierul ucrainean Serhii Korețkîi.

Grupul se reunește online de două ori pe săptămână și urmărește îndeplinirea criteriilor intermediare privind statul de drept și combaterea corupției în următoarele patru luni.

R. Moldova a parcurs deja un exercițiu similar, ceea ce reprezintă unul dintre principalele sale avantaje în actuala etapă a negocierilor.
Printre problemele care ar putea fi evidențiate în raportul Comisiei Europene se numără presiunile asupra presei independente, combaterea corupției la nivel înalt și procedura de numire a procurorului general.

UE dorește ca selecția procurorului general al Ucrainei să devină mai transparentă și să se bazeze într-o măsură mai mare pe competențe profesionale, inclusiv prin implicarea experților internaționali.

Un alt subiect sensibil îl reprezintă agricultura, având în vedere dimensiunea sectorului agricol ucrainean și impactul pe care aderarea țării l-ar putea avea asupra politicii agricole comune a Uniunii Europene.

Comisia Europeană va trebui, totodată, să stabilească în ce măsură războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei justifică menținerea unor derogări sau termene mai flexibile pentru implementarea reformelor.

Publicația mai precizează că raportul din 4 noiembrie nu va avea caracter obligatoriu și nu va stabili o dată certă pentru aderarea la Uniunea Europeană. Documentul va oferi însă o evaluare a progreselor înregistrate de fiecare țară candidată și ar putea influența ritmul negocierilor de aderare.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...