Guvernul de la Tel Aviv le închide ușa în nas rușilor și belarușilor. Aceștia nu se vor mai putea repatria în Israel, în condiții preferențiale

Cetățenii ruși și belaruși, cu origini evreiești, nu vor mai putea obține cetățenia Israelului în regim simplificat. Guvernul de la Tel Aviv a decis să închidă centrele de repatriere care activau în regim excepțional, odată cu declanșarea războiului în Ucraina. Informația este confirmată de publicația The Moscow Times, care face trimitere la o directivă semnată de Ministerul israelian al Imigrației și Absorbției.

Odată cu invazia rusă în Ucraina, pe teritoriul statului Israel au fost deschise zece astfel de centre, care acordau cetățenie și perfectau actele în regim preferențial pentru cetățenii ruși, beloruși și ucraineni, care alegeau să se refugieze în această țară.

Puterea de la Tel Aviv își argumentează decizia de a renunța la această practică prin faptul că numărul persoanelor care ajung fără viză în Israel, pe motiv că sunt nevoiți să fugă din calea războiului, a scăzut în ultima vreme.

„Nu știm pe ce se bazează, când afirmă așa ceva, noi însă nu observăm ca acest număr să se reducă. Dimpotrivă, credem că, în următoarea perioadă, valul de emigranți se va menține cel puțin la același nivel, ținând cont de noile legi adoptate în Rusia care înăspresc evidența militară. Putem presupune că această decizie reprezintă încă un pas al guvernului de extremă dreaptă de a limita fluxul de oameni din țări „dezavantajate”, precum Rusia”, scrie publicația de la Moscova, în comentariul său.

Autorii notează că acestea nu sunt singurele blocaje care îi vizează pe cetățenii ruși și belaruși. De exemplu, de la începutul anului, autoritățile din Israel au încetat să mai acorde suport financiar pentru „adaptare” imigranților din aceste țări, care varia între 690 și 1020 de dolari pe lună.

În cazul ucrainenilor, facilitățile rămân în vigoare, doar că numărul centrelor de repatriere care îi vor deservi va fi redus la trei, precizează The Moscow Times.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *