
Guvernul de la București anunță că pregătește investiții importante la Portul Internațional Giurgiulești, în contextul tranzacției în curs de finalizare de către Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD) pentru cumpărarea portului de către Compania Naţională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
„Prin această cumpărare, România, prin CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea de lungă durată a Portului Internațional Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în regiunea Mării Negre și a bazinului Dunării. Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, pentru creșterea capacității portului, îmbunătățirea și modernizarea infrastructurii, precum pentru consolidarea importanței sale strategice în zonă”, se arată în comunicatul Guvernului.
Guvernul arată că investiția contribuie la dezvoltarea capacităților maritime și la consolidarea rolului Portului Constanța în regiunea Mării Negre, mai ales în actualul context geopolitic, cu obiectivul de a fi transformat într-un hub regional care să asigure interconectarea dintre Uniunea Europeană și regiunile învecinate.
„Această tranzacție oferă pârghii suplimentare operatorilor din România și Republica Moldova pentru sprijinirea procesului de reconstrucție viitoare a Ucrainei. Tranzacția contribuie la consolidarea Parteneriatul strategic dintre România și Republica Moldova, stimulând relațiile economice și comerciale dintre cele două state. În calitate de principal port al Republicii Moldova, Portul Internațional Giurgiulești gestionează peste 70% din importurile și exporturile realizate pe cale navigabilă, asigurând lanțurile de aprovizionare ale Republicii Moldova pentru multiple tipuri de mărfuri”, precizează instituția.
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a depus, pe 24 aprilie 2025, prima ofertă în cadrul licitației organizate de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acționarul majoritar al ICS Danube Logistics.