
Guvernul României vrea să reducă numărul secretarilor de stat din ministere de la 120 la 54. Cei care rămân nu vor mai avea voie să fie și în consiliile companiilor de stat, potrivit stirileprotv.ro.
Oficialii europeni cer ca firmele de stat să fie conduse de profesioniști, nu de oameni numiți politic. Ca să nu piardă 300 de milioane de euro de la UE, ministerele pot concedia șefi în conflict de interese, cu 6 salarii compensatorii, notează sursa citată.
Liderii coaliţiei de guvernare de la București s-ar fi întâlnit, luni, într-o şedinţă, în cadrul căreia au convenit ca Guvernul să aprobe joi actul normativ privind reorganizarea ministerelor, au susținut surse guvernamentale pentru Agerpres.
Marcel Ciolacu a susținut, pe 15 ianuarie, că din ianuarie a început o reorganizare a agențiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului, precum și a aparatului propriu de funcționare al Guvernului.