
Guvernul a avizat, în ședința de miercuri, 5 martie, inițiativa privind indexarea cu 10 la sută a pensiilor, din la 1 aprilie, chiar dacă în avizul hotărârii Executivul scrie că bani prevăzuți pentru această măsură nu sunt.
„Menționăm că propunerea respectivă se consideră o măsură suplimentară, a cărei implementare va condiționa identificarea mijloacelor financiare din bugetul de stat. În concluzie, având în vedere lipsa surselor bugetare aprobate pentru indexarea pensiilor în cuantumul indicat, se propune promovarea proiectului exclusiv în condițiile identificării resurselor necesare pentru implementare”, se arată în avizul Guvernului.
Proiectul indexării pensiei cu 10 la sută, din 1 aprilie, a fost aprobat în prima lectură de Parlament. Documentul a fost susținut de 77 de deputați. De noile creșteri vor beneficia pensionarii cu venituri lunare mai mici de 16 100 de lei, atât cât a fost prognozat salariul mediu pe economie în 2025.
Amintim că, în luna decembrie 2024, premierul Dorin Recean anunța că pensiile vor fi indexate în aprilie 2025 cu 6,1%. Coeficientul indexării pensiei din acest an a fost stabilit la o cotă mai mare decât rata inflației pentru 2024, de peste 5%, anunțată de guvernatoarea Băncii Naționale, Anca Dragu, în luna decembrie.
Recent, Banca Centrală a prognozat, în primul raport din acest an al inflației, un nivel de 8,5 la sută în primul trimestru din 2025. Totodată, BNM a mai anunțat că, în ianuarie, rata inflației anuale a fost de 9,1%.
Anul trecut, în aprilie, pensia a fost indexată cu 6 la sută, în condițiile unei rate a inflației de 6,6%. Iar în 2023, majorările au fost de doar 15 la sută, în timp ce inflația în 2022 fusese de peste 30%.
Anul trecut, în Republica Moldova erau înregistrați aproximativ 675 de mii de pensionari, dintre care 520 de mii primeau pensii pentru limita de vârstă.