Încă o formațiune de opoziție cere să fie instituită stare de urgență în agricultură. Solicitarea vine din partea liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, care crede că fermierii moldoveni ar trebui să beneficieze acum de un șir întreg de facilități, pentru a putea face față crizei provocată de secetă.
„Pentru a salva agricultorii, este nevoie urgent de instituit moratoriu la credite în care s-au înglodat majoritatea dintre ei. Totodată, trebuie oferite urgent fonduri suplimentare și facilități fiscale fermierilor. Iată ce înseamnă dictatura ordinii și responsabilității, despre care eu vorbesc – când poți rezolva problemele urgent”, a menționat politicianul.
Acesta se mai întreabă de ce, până acum, nu există nicio strategie clară privind construcția sistemelor de irigare.
„La noi de peste 30 de ani se vorbește despre sistemul național de irigare, dar eu vreau ca noi să nu vorbim, dar să facem. De ce Moldova, care are două râuri și ape subterane, se confruntă cu seceta?! La aceste ape subterane au acces și cei din Ucraina, și cei din România, numai nu noi. Cei care ne conduc astăzi treabă n-au cu agricultura și cu tot ce se întâmplă în alte domenii. Ei vorbesc de facilități pentru mașini electrice, de ecologie, dar în același timp 60-70 la sută din gospodăriile din sate nu au acces la apă și canalizare”, a accentuat Usatîi.
Despre necesitatea instituirii stării de urgență în agricultură a vorbit anterior și fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, care a accentuat că seceta lovește R. Moldova deja al treilea an consecutiv. Fostul deputat susține că acest lucru ar permite stabilizarea situației fermierilor mici și mijlocii și „salvarea lor de faliment”.
O opinie similară a exprimat și fostul ministru al Agriculturii, Ion Sula, actualul președinte al Partidului Social Democrat European, care a dat exemplul României, unde fermierii care au cultivat porumb și floarea soarelui vor beneficia de despăgubiri, în valoare de 200-250 de euro per hectar.