Haz de necaz! Ceban vrea să edifice un monument în memoria presei independente | VIDEO

Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că nu mai poate tolera manipulările, insultele și campaniile de denigrare din partea instituțiilor mass-media, afiliate PAS și Maiei Sandu. Mai mult, acesta susține că este că dispus să contribuie personal la edificarea unui monument memorial în cinstea presei independente care, în opinia sa, și-a dat obștescul sfârșit.

„Cu tot respectul pentru jurnaliști, dar mă înspăimânt când aud minciunile tirajate de presa aflată sub oblăduirea PAS. Mai ieri condamnau acțiunile unor holdinguri media, iar acum procedează exact în același mod. Slugile din presă fac tot posibilul pentru a salva puterea centrală de situația rușinoasă în care s-a pomenit”, a scris Ceban pe pagina sa de Telegram, după ce a discutat subiectul în cadrul ședinței de luni a serviciilor municipale.

În context, el le-a cerut viceprimarilor și altor reprezentanți din conducerea municipalității să organizeze o licitație, prin care să contracteze servicii de monitoring a informațiilor distribuite în spațiul public și pentru a apăra imaginea Primăriei capitalei.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *