VIDEO | Hollande, prins în cursă de prankerii ruși: „Negocierile de la Minsk au fost doar o tragere de timp, ca Ucraina să-și poată întări armata”

Prankerii ruși Lexus și Vovan lovesc din nou. De această dată, victima lor s-a dovedit a fi fostul președinte francez, Francois Hollande, care ar fi crezut că discută, în format de videoconferință, cu fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko.

Provocat de cei doi, Hollande a menționat că negocierile de la Minsk, unde Franța și Germania apăreau pe post de mediatori, au avut rolul de a trage de timp, pentru a-i oferi posibilitatea Ucrainei să-și întărească armata.

„Toți credeau că Putin e cel care încerca să câștige timp. Nu, asta noi voiam să câștigăm timp, ca să-i oferim posibilitatea Ucrainei să-și consolideze forțele militare. Anume din acest motiv noi insistam asupra negocierilor de la Minsk, în care am avut un rol crucial. Acestea trebuie apreciate, deoarece anume pe parcursul ultimilor șapte ani, Ucraina a obținut resurse pentru a-și întări armata. Iar în acest caz Putin a greșit, el a subestimat capacitățile Ucrainei de a opune rezistență”, a spus Hollande.

Nu este pentru prima dată când prankerii ruși reușesc să tragă pe sfoară lideri politici străini. Inclusiv președintele moldovean Maia Sandu a devenit victima lor, crezând că discută cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Șmîhal. Atunci, ea a fost provocată să spună că, dacă războiul se va apropia de hotarul Republicii Moldova, atunci autoritățile de la Chișinău vor anunța mobilizare generală. Ulterior însă, Președinția a dezmințit această informație, precizând că este vorba despre un fals.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram