Hrănirea urșilor, sancționată cu amenzi usturătoare în România. Comisiile locale vor decide alungarea, relocarea sau împușcarea animalelor

Guvernul României a modificat, prin ordonanță de urgență, cadrul legal privind intervențiile în cazurile în care urșii pătrund în localități. Noua reglementare permite comisiilor de urgență să decidă direct împușcarea animalului, fără a mai fi obligatorie relocarea, atunci când există un risc iminent pentru populație.

Potrivit ministrului Mediului, Diana Buzoianu, urșii care pătrund în localități și pun în pericol viața oamenilor vor putea fi împușcați fără respectarea procedurii de gradualitate.

„Atunci când un urs ajunge în intravilan, unde există o populație densă și riscul unui incident este ridicat, comisia va putea decide direct dacă se intervine prin alungare, relocare sau împușcare”, a explicat Buzoianu.

Totodată, Poliția Locală a fost inclusă oficial în comisia de intervenție, pentru situațiile în care Jandarmeria nu poate ajunge la timp.

„Am avut cazuri în care reprezentanții Jandarmeriei au întârziat una-două ore, timp în care intervenția nu mai avea sens. Pentru siguranța publică, Poliția Locală va putea interveni”, a adăugat ministrul.

Pentru prima dată, ordonanța include o definiție clară a noțiunilor de „hrănire a urșilor” și „urs habituat”. Aceste clarificări permit aplicarea corectă a sancțiunilor.

„Este, practic, o necesitate pentru a putea să avem această contravenție de hrănire a urșilor, pe care am sancționat-o cu o amendă între 10.000 și 30.000 de lei. Asta pe zona de urși”, a precizat ministrul Mediului.

Guvernul a anunțat și o investiție majoră în garduri electrice anti-urs, ca măsură de prevenție. Până la finalul anului, vor fi alocate 30 de milioane de lei (echivalentul a 6 milioane de euro) pentru instalarea acestor sisteme în comunitățile vulnerabile.

„Proiectul gardurilor electrice, început în 2023, a fost blocat de ani de zile. Acum, finanțarea este deblocată și va fi implementată până la finalul anului. Scopul este să reducem numărul de incidente și să protejăm atât oamenii, cât și animalele”, a explicat ministrul Mediului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...