Unul dintre liderii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a avut pe 20 februarie o întrevedere cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii Kiril. Întâlnirea a avut loc la Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova, la inițiativa lui Igor Dodon. Informațiile se regăsesc într-un comunicat trasmis de Patriarhia Moscovei.
„În cadrul convorbirii s-a discutat despre situația din Republica Moldova și despre rolul Bisericii Ortodoxe din Moldova în consolidarea principiilor spirituale și morale în viața societății, în susținerea culturii și a suveranității naționale a țării”, se mai arată în comunicat.
Igor Dodon nu a oferit, deocamdată, detalii despre vizita la Moscova și nici întrevederea cu patriarhul Kiril. Mai mulți deputați socialiști de la Chișinău au participat la forumul „Pentru libertatea națiunilor”, organizat la Moscova, în perioada 15-16 februarie, unde au avut întâlniri cu reprezentanții partidului rus de guvernământ „Rusia Unită”. Anunțul privind participarea parlamentarilor a fost făcut, luni, de Partidul Socialiștilor.
Patriarhul rus Kiril este un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin și un susținător înverșunat al războiului provocat de Rusia în Ucraina. Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse,a susținut chiar că rușii au făcut o „faptă eroică” ucigând ucraineni.