Avocatul Poporului Ceslav Panico denunță presiuni din partea unui „înalt oficial”, pe care îl acuză că s-ar fi implicat în activitatea Oficiului și i-a cerut, printr-un email, să modifice un raport de constatare. Panico nu a dat numele ministrului, însă susține că este pentru prima dată când un oficial își permite să intervină în rapoartele Avocatului Poporului.
„Conducătorul/minstrul (…) vine mai că nu cu o somație și o negare a constatărilor identificate de către Oficiul Avocatului Poporului..și..cu solicitarea de a modifica raportul de constatare..drept că, mie nu îmi este clar din scrisoare/email dacă se dorește mai mult îmbunătățirea situației din acel domeniu sau, pur și simplu, este o „încercare” de a ocoli noțiunea de imixtiune în activitatea Avocatului Poporului, care apropo este o instituție de rang internațional și constituțional. (…) Dacă îmi aduc aminte bine, probabil, este prima scrisoare de acest gen în peste 25 de ani de activitate ai Oficiului Avocatului Poporului, care, de altfel, recent și-a reconfirmat la nivel internațional funcționalitatea, eficiența, profesionalismul și independența (re-acreditarea ONU cu statutul A, care a avut loc la Geneva, în octombrie”, a scris Panico pe Facebook.
Acesta a mai scris că negarea problemelor evidențiate de instituție nu va duce la rezolvarea lor.
„Vrem noi să acceptăm constatările Avocatului Poporului sau nu vrem să le acceptăm, vrem noi sau nu vrem noi să acceptăm constatările organizațiilor internaționale sau societății civile, dar de la negarea acestor constatări situația în teren nu se va schimba, dacă nu acționăm și vedem lucrurile mai în adâncime..iar acceptarea punctului de vedere și a realității, și nu negarea lui, deja este o mare pas spre îmbunătățirea situației”, a adăugat Panico.