Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, anunță serviciul de presă al Președinției de la București. Ședința a va avea loc marți, 11 aprilie, începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la evoluțiile privind situația de securitate din Regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și a intervențiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova. De asemenea, se va analiza și concepția dezvoltării aviației militare române.
În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, menționează sursa citată.