
Tribunalul din Assen începe marți judecarea unuia dintre cele mai răsunătoare jafuri de artă din ultimii ani, care a vizat inclusiv tezaurul de aur de la Coțofenești, piesă de patrimoniu cu valoare simbolică inestimabilă pentru România.
Potrivit Mediafax, trei bărbați – Douglas W., Bernhard Z. și Jan B. – vor fi aduși în fața instanței, fiind acuzați de implicare în furtul comis în ianuarie anul trecut la Muzeul Drents din Olanda.
Un al patrulea suspect, acuzat că ar fi furat plăcuțele de înmatriculare folosite la mașina de evadare, va fi judecat separat, la finalul acestui an.
Sursa citată notează că suspecții au folosit un dispozitiv exploziv, descris ca o bombă cu artificii de mare putere, pentru a arunca în aer o ușă a muzeului și a pătrunde în interior.
Printre obiectele furate s-au numărat coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice, piese împrumutate de Muzeul Național de Istorie a României.
La scurt timp după jaf, directorul Muzeului Național de Istorie din București a fost demis, fiind acuzat că nu a asigurat protecția adecvată a exponatelor.
Un moment-cheie al anchetei a avut loc la începutul lunii aprilie, când autoritățile au anunțat recuperarea coifului și a două dintre cele trei brățări. Descoperirea a fost posibilă în urma unei înțelegeri cu doi dintre suspecți, care au păstrat tăcerea luni de zile în fața anchetatorilor.
Potrivit informațiilor prezentate în instanță, acordurile încheiate ar putea duce la reducerea pedepselor pentru Douglas W. și Jan B., detalii ce urmează să fie clarificate de procurori.