
Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice, recuperate de autoritățile olandeze după ce au fost furate, au revenit în sfârșit în România, la aproximativ 14 luni de la furtul din Muzeul Drents. Exponatele au fost prezentate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, iar începând cu ziua de mâine, 22 aprilie, vor fi expuse la Muzeul Național de Istorie a României.
Directorul Muzeului Național de Istorie a României, Cornel Constantin Ilie, a declarat că procesul de repatriere a fost unul anevoios, implicând expertize tehnice riguroase pentru a confirma autenticitatea pieselor înainte de transportul acestora în țară sub escortă armată.
„Este un moment de mândrie națională. Aceste comori s-au întors acasă și invităm toți românii să le descopere povestea fascinantă în zilele următoare”, au transmis reprezentantul muzeului.
Exponatele vor putea fi admirate de publicul larg până în data de 3 mai, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00. După data de 3 mai, acestea vor intra într-un proces de verificare și conservare, urmând să fie integrate ulterior în expoziția permanentă „Tezaur Istoric”.
Jaful de la Muzeul Drents din Assen a avut loc în dimineața zilei de 25 ianuarie 2025. Hoții au folosit explozibili de mare putere pentru a arunca în aer o ușă laterală a clădirii, provocând o deflagrație care a spart ferestrele și a activat alarmele. Odată pătrunși în interior, aceștia au mers direct la expoziția „Dacia – Imperiul Aurului și Argintului”. În momentul atacului, nu se afla niciun paznic în sala tezaurului, permițându-le atacatorilor să spargă rapid vitrinele cu baroase și să sustragă piesele de o valoare inestimabilă.
Recuperarea acestor artefacte reprezintă punctul final al unei operațiuni complexe de cooperare judiciară internațională, în urma unei anchete complexe și monitorizări atente din partea Interpol și a autorităților române.
Piesele de patrimoniu nu sunt doar niște obiecte din metal prețios, ci documente istorice fundamentale. Coiful de la Coțofenești, care datează din secolul IV î.Hr., este unul dintre cele mai importante exemplare de artă tracică din lume, decorat cu motive sacre care oferă detalii prețioase despre ritualurile războinicilor daci. Și brățările dacice sunt unice prin tehnica de prelucrare și simbolistica lor, fiind considerate emblematice pentru identitatea culturală a strămoșilor noștri.