În 10 martie, se dă startul campaniei de împădurire din această primăvară. Acțiunea de înverzire face parte din Programul național de împădurire, iar copacii vor fi plantați pe terenuri noi, dar vor fi îngrijite și plantațiile de anul trecut. Potrivit autorităților, urmează să fie sădiți 13 milioane de puieți de stejar, ulm și salcâm.
Planul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor prevede extinderea suprafețelor de păduri pe o suprafață de 145 mii de hectare pe parcursul a zece ani. Apelul de participare la activitățile de împădurire este lansat pentru întreaga țară, cu implicarea activă a tuturor cetățenilor.
De asemenea, în această săptămână, Guvernul a aprobat inițierea negocierilor și semnarea Memorandumului de înțelegere tripartit între Ministerul Mediului din Republica Moldova, Societatea silvică a fondului de depozit și consignație și Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD). Acesta prevede contractarea sumei de 40 de milioane de euro în două tranșe, a câte 20 de milioane de euro, pe parcursul perioadei 2024-2025, pentru implementarea Programului de reforme în domeniul forestier. La fel, documentul prevede și alocarea de către AFD a unui grant de 1,2 milioane de euro asistență tehnică pentru a sprijini implementarea Programului de reformă a sectorului forestier, facilitând astfel realizarea obiectivelor stabilite.
Doritorii să se implice în lucrările de plantare sunt îndemnați să trimită o confirmare la adresa de email: impaduriri2023@gmail.com sau la numărul de telefon: 068589685.