Încă un ultimatum pentru palestinieni. Au trei ore la dispoziție să părăsească nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat că locuitorii părţii de nord din Fâşia Gaza pot pleca către sudul acesteia în intervalul orar 10:00-13:00 folosind o rută desemnată special. Forţele de Apărare au precizat că în intervalul menţionat nu vor ataca ruta respectivă, notează Agerpres.ro.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a difuzat în această privinţă un anunţ în limba arabă pe platforma X (fosta Twitter).

Oamenii cărora le pasă de siguranţa familiilor lor ar trebui să se îndrepte spre sud, arată declaraţia IDF, potrivit căreia membrilor mişcării Hamas, care administrează Fâşia Gaza, le pasă doar de ei şi de familiile lor.

Armata israeliană a afirmat că sute de mii de palestinieni s-au mutat deja către sudul Fâşiei Gaza.

Pe de altă parte, au existat informaţii potrivit cărora Hamas îi împiedică pe civilii palestinieni să plece din oraşul Gaza către sud. Israelul acuză mişcarea teroristă palestiniană că foloseşte populaţia civilă drept scuturi umane.

Israelul va începe operaţiuni militare „semnificative” în Gaza după ce va vedea că civilii au părăsit zona, a anunţat CNN, citând Forţele de Apărare Israeliene (IDF).

„Nu pot să subliniez mai mult decât suficient pentru a spune că acum este momentul ca locuitorii din Gaza să plece. Luaţi-vă bunurile, mergeţi spre sud.Ţineţi la viaţa voastră şi nu cădeţi în capcana pe care Hamas v-o pregăteşte”, a afirmat el.

De asemenea, CNN l-a citat pe Conricus spunând că zona din jurul Fâşiei Gaza este plină de „sute de mii de unităţi de rezervă israeliene” care se pregătesc pentru diverse misiuni.

Cel puțin 2.329 de palestinieni, inclusiv 724 de copii, au fost uciși și aproximativ 9.700 de răniți până acum în atacurile aeriene israeliene asupra Gaza. Numărul de persoane ucise în Israel este de 1.300, cu peste 3.400 de răniți de când Hamas a lansat atacul asupra sudului Israelului weekend-ul trecut.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...