
Peste 210 mii de cereri au fost depuse, până acum, pentru compensarea cheltuielilor de încălzire și energie electrică. Solicitările au început să fie transmise pe platforma online compensatii.gov.md încă de luni, 4 noiembrie, deși Parlamentul a convenit abia azi, 8 noiembrie, în prima lectură, asupra modului de acordare a ajutorului. Documentul prevede că indemnizația se va da în numerar.
Chiar și așa, solicitanții de ajutor încă nu cunosc suma exactă a indemnizației.
„Compensațiile pentru energie se acordă sub formă monetară direct fiecărei gospodării eligibile pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă. Decizia de acordare a compensației și valoarea compensației se calculează individual de către Sistemul Informațional „Vulnerabilitatea Energetică”. Aceasta variază pentru fiecare gospodărie în funcție de venituri, numărul de persoane care locuiesc împreună, statutul acestora, tipul sursei principale de încălzire a locuinței etc”, se arată în comunicatul Parlamentului, care face referire la pagina online compensatii.gov.md.
Autoritățile amintesc faptul că pentru a beneficia de compensații la energie, consumatorii casnici completează cererea online sau la asistentul social, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut.
Pentru această iarnă, Ministerul Muncii a anunțat deja că va efectua controale mai riguroase. Autoritățile îi vor verifica mai strict pe beneficiarii de compensații la căldură și energie electrică, așa încât ajutorul să ajungă doar la cei care, într-adevăr, locuiesc în apartamentele sau casele pentru care se oferă alocația.
De asemenea, în premieră, vor fi delegate echipe mobile care vor merge și vor ajuta cetățenii acasă să completeze cererile. Amintim, anul trecut, au fost șapte categorii de vulnerabilitate.