
Potrivit unor surse apropiate echipei președintelui ales Donald Trump, acesta analizează o posibilă amânare a aderării Ucrainei la NATO cu cel puțin 20 de ani, în schimbul menținerii sprijinului militar pentru Kiev, relatează The Wall Street Journal.
Propunerea face parte dintr-un plan mai amplu al administrației Trump pentru a încheia conflictul dintre Rusia și Ucraina, promisiune pe care președintele ales a făcut-o de mai multe ori în campanie, susținând că ar putea pune capăt războiului „în 24 de ore”.
Trump ar dori să „înghețe” conflictul pe linia frontului actual și să creeze o zonă demilitarizată în estul Ucrainei, dar detaliile sunt încă în lucru. Nu este clar cine ar supraveghea o astfel de zonă, deși echipa lui Trump ar lua în calcul trimiterea de trupe europene de menținere a păcii.
În iunie, consilierii lui Trump, generalul Keith Kellogg și Fred Fleitz, au propus ca sprijinul militar acordat Ucrainei să fie condiționat de disponibilitatea Kievului de a negocia pacea cu Rusia. Trump ar fi reacționat favorabil la plan, dar nu s-a angajat la aplicarea lui. De asemenea, ar exista avertismente pentru Rusia că SUA ar intensifica sprijinul militar pentru Ucraina în cazul în care Moscova nu acceptă condițiile de încetare a focului.
Aceste planuri reflectă abordarea lui Trump de a reduce angajamentul american în războiul din Ucraina, însă propunerea de a împiedica aderarea Ucrainei la NATO pentru o perioadă îndelungată ar putea întâmpina opoziție din partea Kievului, care a subliniat că nu va accepta compromiterea integrității sale teritoriale.
Ucraina a solicitat oficial aderarea la NATO în 2022, dar a primit un răspuns rece din partea mai multor lideri occidentali, inclusiv al președintelui american Joe Biden și al cancelarului german Olaf Scholz.
Între timp, reşedintele Vladimir Putin a declarat joi că Ucraina ar trebui să rămână neutră pentru a exista o şansă pentru pace, adăugând că frontierele Ucrainei ar trebui să fie în conformitate cu dorinţele oamenilor care trăiesc pe teritoriul revendicat de Rusia, relatează Reuters.
„Dacă nu există neutralitate, este greu de imaginat existenţa unor relaţii de bună vecinătate între Rusia şi Ucraina”, a spus Putin la reuniunea Clubului Valdai, găzduită de staţiunea Soci de la Marea Neagră.
Putin a arătat că Rusia a recunoscut graniţele post-sovietice ale Ucrainei pe baza înţelegerii că aceasta va fi neutră, însă NATO a declarat în repetate rânduri că Ucraina va adera într-o zi la alianţa militară condusă de SUA, potrivit Reuters.
Dacă Ucraina nu va fi neutră, va fi “utilizată în mod constant ca un instrument în mâini greşite şi în detrimentul intereselor Federaţiei Ruse”, a spus Putin.