Incredibil! După „votul istoric” din Parlament, limba „moldovenească” rămâne în Constituție și încă fără precizarea „în baza grafiei latine”

Limba de stat, în Constituția Republicii Moldova, rămâne a fi scrisă „moldovenească”, mai mult decât atât, în noua redacție, după modificarea legislației cu votul majorității PAS, de săptămâna trecută, a fost exclusă precizarea că aceasta funcționează în baza grafiei latine. Despre acest lucru scrie fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, într-un editorial pentru Timpul.md.

„Totuși, gândirea juridică de pe malurile Bâcului nu încetează să ne uimească! Mă refer la executarea Hotărârii CCM din 5 decembrie 2013 și la promisa „ajustare” a articolului 13 din Constituție. În calitate de fost judecător constituțional, am salutat și eu faptul că, după 10 ani, în sfârșit, avem în Parlament o majoritate care a decis să execute această hotărâre a CCM. Am așteptat cu sufletul la gură să văd cum arată noua redacție a articolului 13. Și ce am constatat? De fapt, muntele a născut un șoricel”, scrie Alexandru Tănase. 

Mai mult, el atrage atenția asupra faptului că, prin această modificare, autorii inițiativei dau undă verde revenirii alfabetului chirilic în legislația națională.

„Rezultă că acum, conform Constituției, limba de stat în Moldova este limba „moldovenească”, dar care a fost golită de garanția constituțională că aceasta funcționează pe baza grafiei latine. Astfel, dacă mâine la putere vin niște nebuni, ei nu vor avea nici un obstacol să treacă din nou „limba moldovenească” la grafia chirilică, invocând „argumentul” că așa scria Ștefan cel Mare”, constată fostul președinte al CC.

Potrivit lui Tănase, în avizul Guvernului, Parlamentul a fost atenționat despre acest detaliu, dar se vede că acesta nu a fost suficient de convingător.

„Din punctul de vedere al constituantului, alfabetul latin este un element al identității noastre naționale, alături de drapelul de stat, stema, denumirea oficială a statului. În plus, acest element este reținut și în Hotărârea CCM din 5 decembrie 2013 (executarea căreia a stat la baza acestor modificări). Mai mult ca atât, plasarea în desuetudine a alfabetului latin, nu derivă nicicum din Hotărârea CCM și nici nu trebuia să fie pusă în discuție în Parlament, mai ales printr-o lege organică! În mod firesc, în MO trebuia să se facă referință la executării Hotărârii CCM din 5 decembrie 2013, așa cum, de obicei, se indică „articol declarat neconstituțional prin HCC….” Pt asta nici nu ar fi fost nevoie de lege în Parlament, ci mențiune tehnică, o chestiune de „igienă” legislativă, așa cum se face în cazul textelor declarate neconstitutionale.

Așa deci, acolo unde trebuia modificat nu s-a modificat, dar ceea ce nu trebuia atins a fost exclus, vorba D-lui președinte Timofti: „deoarece nu avem… știți, nu știu ce nu avem… dar era bine să fie, vă spun sincer”, constată Tănase în editorialul său.

Deocamdată, reprezentanții PAS nu au explicat cum s-a ajuns la această situație.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram