
Biserica Ortodoxă Română marchează astăzi, 9 martie, Ziua Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. Astfel, în această zi sunt cinstiți toți cei care au luptat contra regimului totalitar comunist, au fost închiși în lagăre și închisori și au mărturisit credința ortodoxă împotriva ateismului comunist.
Ziua Comemorării Deținuților Politici Anticomuniști coincide cu praznicul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, a căror zi de pomenire este 9 martie, pe stil nou.
Anul acesta, dedicat Centenarului Patriarhiei Române, cuprinde și momentul istoric al canonizării celor 16 preoți și mărturisitori ortodocși români din secolul al XX-lea – exemple de jertfelnicie și misiune creștină desfășurată în perioada dificilă a regimului totalitar comunist.
„În semn de recunoștință și prețuire, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor care s-au jertfit pentru cultivarea și apărarea prin vie mărturisire a credinței ortodoxe pe care regimul ateu a încercat, în mod constant, să o submineze.
Pe acești luptători români pentru libertate, modele autentice de curaj, demnitate, statornicie în credință și patriotism, Biserica îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie, alături de eroii din toate timpurile și din toate locurile, deoarece ei s-au sacrificat pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român”, menționează Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.