Inovații pentru tratarea cancerului pulmonar. Noile terapii, care ar putea fi mult mai eficiente, în faze finale de testare

O nouă generație de tratamente ar putea schimba modul în care este combătut cancerul pulmonar. Cercetătorii testează terapii inhalabile, vaccinuri împotriva cancerului și medicamente adaptate profilului genetic al fiecărei tumori.

Printre cele mai promițătoare se numără KB707, o terapie experimentală administrată cu ajutorul unui nebulizator. Medicamentul ajunge direct în plămâni și încearcă să determine sistemul imunitar al pacientului să recunoască și să atace tumora. Terapia este încă în fază de testare, dar în 2026 a primit din partea autorității americane FDA un statut special care permite accelerarea dezvoltării sale.

În Marea Britanie este dezvoltat și LungVax, un vaccin conceput să „învețe” sistemul imunitar să identifice și să distrugă celulele anormale. În viitor, acesta ar putea fi administrat persoanelor cu risc ridicat de cancer pulmonar, dar și pacienților deja tratați, pentru reducerea riscului de recidivă.

În paralel, medicina oncologică se îndreaptă tot mai mult spre tratamente personalizate. Tumorile pot fi analizate genetic, iar medicamentele sunt alese în funcție de mutațiile care determină dezvoltarea cancerului. În SUA au fost aprobate în 2026 noi terapii de acest tip pentru anumite forme de cancer pulmonar.

Chimioterapia rămâne deocamdată un tratament esențial, însă direcția cercetării este spre terapii tot mai precise, care atacă tumora limitând efectele asupra restului organismului. Dacă noile tratamente își confirmă eficiența în studiile clinice, lupta împotriva cancerului pulmonar s-ar putea schimba considerabil în următorii ani.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...