Instituțiile care gestionează stările de urgență, obligate să trimită Parlamentului actele adoptate. Deputații au instituit un nou mecanism de control

Instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de criză, inclusiv Centrul Național de Management al Crizelor, vor fi obligate să transmită Parlamentului, în cel mult 72 de ore, toate actele, restricțiile și măsurile adoptate în timpul stării de urgență. Prevederea se regăsește în modificările la Legea privind managementul situațiilor de criză, adoptate joi de Parlament în lectura a doua.

Noile reguli instituie un mecanism de control parlamentar asupra activității autorităților care gestionează stările excepționale. Comisiile parlamentare, în special cea pentru securitate, vor putea examina în orice moment legalitatea, necesitatea, proporționalitatea și caracterul temporar al măsurilor dispuse de CNMC și de celelalte autorități implicate în gestionarea crizelor.

În urma acestor verificări, comisiile vor întocmi rapoarte care vor fi supuse aprobării Parlamentului. Ulterior, Legislativul va putea recomanda Guvernului modificarea sau abrogarea totală ori parțială a deciziilor cu caracter executoriu emise în timpul stării de urgență.

O altă modificare importantă vizează durata regimurilor excepționale. Starea de alertă va putea fi instituită pentru cel mult 30 de zile, față de 60 de zile în prezent, iar starea de urgență va putea fi declarată pentru o perioadă cuprinsă între 30 și 90 de zile și va putea fi prelungită ulterior pentru intervale de cel mult 60 de zile, dacă persistă circumstanțele care au determinat instituirea acesteia.

Totodată, după încetarea stării de urgență, Guvernul va fi obligat să prezinte Parlamentului un raport detaliat privind măsurile aplicate, impactul acestora și evaluarea situației la momentul revenirii la regimul normal.

Proiectul mai reglementează statutul personalului cu statut special din cadrul Centrului Național de Management al Crizelor, pentru a asigura funcționarea permanentă, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, a instituției, inclusiv în gestionarea informațiilor sensibile și analiza alertelor naționale.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputați ai fracțiunii PAS, în urma recomandărilor Comisiei Europene din Raportul de extindere pentru anul 2025, iar pentru lectura a doua a fost comasată cu un proiect similar înaintat de deputatul Ion Chicu. Totodată, proiectul a fost completat cu un amendament al deputatei Partidului Nostru, Elena Grițco, care obligă Guvernul să-și armonizeze actele normative cu noile prevederi în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...