INTERVIU | Destinul și drama statului R. Moldova. La Chișinău, suveranismul moldovenist te duce la Moscova, cel românesc la București!

Redacția ZIUA, în dialog cu profesorul Dan Dungaciu, Universitatea din București, Președintele FUMN „Mircea Malița”

Problema alegerilor este de câte ori va merge ulciorul PAS la apă

– Domnule profesor, cum vedeți perspectiva alegerilor parlamentare din R. Moldova?

– E o revenire la normal, dacă vreți, după excepția anilor 2020-2021, adică vom avea alegeri geopolitice. Estul se confruntă cu Vestul, doar că reprezentările celor două opțiuni sunt foarte diferite. Opțiunea pro-Est sau euro-sceptică are toate opțiunile la dispoziție, ca un enorm supermarket electoral, pe când opțiunea pro-europeană este una singură și mult erodată.

Mai poate PAS, singur, să ducă opțiunea pro-europeană mai departe? Asta e întrebarea. Multă lume, pe bună dreptate, e îngrijorată, și se întreabă cum și de ce s-a ajuns aici? Electoral vorbind, problema alegerilor parlamentare din Republica Moldova este de câte ori merge ulciorul PAS la apă. PAS joacă pentru a treia oară cartea unui cach-all party – cine nu e cu noi e împotriva noastra.

Până acum, ulciorul a mers de două ori la apă pentru PAS. Prima dată a mers la alegerile locale. PAS nu a avut o performanță remarcabilă atunci, undeva sub 30%, pe mize mici, cu Chișinăul pierdut din primul tur etc., dar rezultatul a fost vândut în spațiul public ca și cum a fost o performanță politică de neimaginat. Nu a fost așa. Lumea a trecut peste faptul că PAS n-a adus foarte mulți oameni noi în politică, cum se lăuda, mă refer aici la autorități locale, că, de fapt, mulți primari vechi au trecut la PAS. S-a întâmplat, practic, același fenomen care se întâmplă la alegerile locale din RM. Primarii se transferă pe un interval de un ciclu electoral practic către partidul care are putere sau care va veni la putere.

Al doilea moment a fost momentul prezidențialelor. Atunci, ulciorul a mers a doua oră la apă, dar riscul a fost enorm. Doamna Maia Sandu a pierdut alegerile în Republica Moldova, guvernarea a pierdut referendumul de integrare europeană în R. Moldova. Și președinția și referendumul s-au câștigat, la limită, prin votul diasporei. Nu comentez votul diasporei, dar e semnificativ dacă un referendum pentru integrarea europeană se câștigă doar prin votul celor ne-guvernați direct de Chișinău!…

Faptul că listele parlamentare PAS se fac acum la Președinție, nu la partid, arată multe despre neliniștea de acolo. După părerea mea, a treia oară va fi mult mai greu.

La parlamentare suntem în situația în care ulciorul trebuie să meargă a treia oară la apă. Sau asta ni se spune. Adică suntem aceeași situație, mizând doar pe un singur partid, așa cum la prezidențiale s-a mizat pe un singur candidat, care trebuie să câștige majoritatea. E cea mai bună strategie? Chiar nu am învățat nimic la prezidențiale? Faptul că listele parlamentare PAS se fac acum la președinție, nu la partid, arată multe despre neliniștea de acolo… După părerea mea, a treia oară va fi mult mai greu.

Sfârșitul actualului regim va fi unul de tip Gorbaciov

– De ce PAS a insistat și insistă să fie singurul partid pro-european și să dețină toată puterea?

– Bună întrebare! S-a întâmplat încă de la început un fenomen foarte interesant legat de doamna Maia Sandu și de guvernarea PAS, care a fost puțin sesizat la vremea respectivă. Acum vreo patru ani am spus că sfârșitul actualului regim va fi unul de tip Gorbaciov. Cel mai mare pericol pentru PAS și Maia Sandu este sindromul Gorbaciov, adică un sfârșit de carieră politică în care îți pierzi încrederea internă, deși beneficiezi masiv de încredere externă. Așa s-a întâmplat cu Gorbaciov. Gorbaciov era aplaudat peste tot în Occident unde mergea, vă aduceți aminte, „Gorbi, Gorbi, Gorbi”, dar de fapt nu avea susținerea internă în URSS. Ăsta este riscul pentru doamna Maia Sandu și pentru PAS.

Când am spus asta, lumea s-a supărat pe mine, de parcă eu am spus aceste lucruri pentru că doream să se întâmple. Nu, am spus aceste lucruri pentru că exista riscul să se întâmple. Și exista riscul să se întâmple din două motive. Unul, faptul că, în Republica Moldova, doamna Maia Sandu s-a înconjurat doar de lăudători. Într-un fel a fost firesc, dar nu înseamnă că e și sănătos. Fenomenul a devenit îngrijorător. Vedem și în spațiul public din Republica Moldova că, practic, televiziunile de mainstream cel puțin, sunt cele care, în general, laudă regimul. Unde sunt astăzi televiziunile de opoziție de pe vremea lui Plahotniuc? Nu mai sunt. E o iluzie să credem că asta e o victorie. Pe termen mediu și lung nu e. Pentru o guvernare să fie mereu lăudată de presa de mainstream, sau mereu lăudată de către consilieri, nu este o rețetă de succes.

Pentru o guvernare, să fie mereu lăudată de presa de mainstream sau mereu lăudată de către consilieri, nu este o rețetă de succes.

Concomitent, s-a adăugat un tip de comportament de la București foarte păgubos pentru relația bilaterală și pentru guvernarea PAS, dar și pentru președinta Maia Sandu. Fenomenul a fost următorul. În timpul regimului Plahotniuc, doamna Maia Sandu a fost boicotată la București ca lider al opoziției. Doamna Maia Sandu și domnul Andrei Năstase, pentru că vorbeam despre doi lideri la vremea respectivă. Erau practic paria pentru București. Nimeni oficial nu i-a invitat niciodată, nu au stat de vorbă cu ei. Singura instituție din spațiul românesc care i-a invitat pe cei doi la o dezbatere publică a fost Fundația Universitară a Mării Negre. Am invitat-o pe doamna Maia Sandu să vorbească în Aula Academiei Române, în 27 martie și a fost și a vorbit. Am invitat-o la o dezbatere a Fundației Universitare a Mării Negre într-o vreme în care niciun ziarist nu scria despre așa ceva.

Doamna Maia Sandu nu primea premii, nu era aplaudată, nu era elogiată în România. Între noi fie vorba, aceiași ziariști și experți care astăzi, nu-i așa, se întrec în elogierea ei. Cine își mai aduce azi aminte cum doamna Maia Sandu venea singură cu trolerul la București, așteptând de dimineață până seara să fie primită de vreun oficial de la București? Se plimba prin cafenele, pe o vreme ploioasă, sperând că telefonul de la vreun oficial va suna. Telefonul acela n-a sunat niciodată. Doamna Maia Sandu a venit dimineață, s-a întors seara. Nu s-a întâlnit nimeni cu domnia sa. Asta a fost atunci atmosfera. Pariul sistemului de la București, al politicienilor, a fost regimul Plahotniuc. Puțină lume la București critica asta atunci. Bucureștiul a jucat 100% pe regimul Plahotniuc, neîngăduindu-și nici măcar o nuanță. Adică măcar o conversație cu dubletul Maia Sandu – Andrei Năstase. Ei bine, lucrurile s-au schimbat, pentru că așa au vrut americanii, pentru că așa au vrut rușii la vremea respectivă. Plahotniuc a plecat din R. Moldova și Bucureștiul a rămas descoperit, șocat de viteza schimbării. Un eșec major!

De ce reamintesc toate acestea? Că au avut efecte. Eșecul Bucureștiului a generat paralizia în vremea guvernării Sandu/PAS. Sentimentul acesta de culpă teribilă, când ai văzut că cel cu care tu – premier, ministru de externe, consilier prezidențial etc. – nu ai vrut să te întâlnești, dar a ajuns președinte, a ajuns la putere, în ciuda ta, a persistat ulterior. Și regimul de la București, format din aceiași oameni care au jucat cu Plahotniuc, din culpă, s-a întors la 180 de grade, și fără rest, spre noul regim de la Chișinău. Tot fără spirit critic, tot fără nuanțe. S-a comportat cu doamna Maia Sandu așa cum s-a comportat cu regimul Plahotniuc! Și a pus toate cărțile pe regimul Maia Sandu, pe regimul PAS. Și i-au iertat tot! Să nu fie arătați cu degetul! Fără nicio nuanță față de ce se întâmpla în gestionarea puterii de la Chișinău. Fără nicio atenție la a construi alternative sau, dacă vreți, partide europene sau pro-europene de sprijin. Sentimentul culpei foarte apăsat în sistem a fost compensat printr-o excesivă bunăvoință și disponibilitate față de PAS și Maia Sandu. Nicio critică, doar ode! Toți comentatorii, analiștii, politicienii s-au aliniat la unison. Toți au lăudat și susținut-o pe Maia Sandu și regimul PAS. Nimeni n-a călcat în front.

Aceste două fenomene, jubilația de la Chișinău și sentimentul de culpă de la București s-au întărit reciproc. Rezultatul a fost lipsa spiritului critic care predomină astăzi pe ambele maluri ale Prutului. Din păcate și pentru democrație și pentru guvernare.

Un scenariu de tip Georgia e foarte real în Republica Moldova!

– În aceste condiții, cum vedeți alegerile din toamnă?

– E un pic cam devreme să avem date certe, cred că vor mai urma episoade interesante, dar un lucru e clar pentru mine. Va câștiga tabăra care se va organiza mai bine, va fi mai diversă și mai capabilă să își culeagă tot electoratul, real sau potențial. E uluitor să constați cum, în ciuda faptului că pentru Rusia miza parlamentarelor este incomparabil mai mică decât pentru UE, care repurtează înfrângeri după înfrângeri în acest spațiu, tabăra europeană pare cea mai lipsită de idei.

Pe ruși îi interesează în realitate Ucraina. Dacă o controlează, RM e inutilă pentru ei, iar dacă nu controlează Ucraina, tot nu le folosește RM. În plus, atât timp cât Chișinăul vrea să „reintegreze” Transnistria, dosarul integrării europene a RM este tot pe biroul lui Vladimir Putin.

Deci, revenind, te aștepți ca UE și Vestul în general să fie mai imaginativi în RM, mai ales după înfrângerea din Georgia, dar nu e cazul, din păcate! Și asta deși un scenariu de tip Georgia e foarte real în RM! Estul este la mutare la Chișinău, nu Vestul, iar cireașa de pe tort va fi constituirea blocului pentru Moldova, sau cum s-o fi numit el, pe care domnul Dodon l-a anunțat deja în presa rusă. Acest bloc de stânga, cu siguranță, se va constitui. Nu văd cum ar putea să fie oprit juridic, chiar dacă înțeleg că ar fi anumite probleme pe care le-ar avea CEC-ul cu partidul domnului Tarlev, sau Șor sau doamna Furtună și așa mai departe. Astea sunt chestiuni minore în economia acelui bloc electoral major.

Chiar dacă partidul domnului Șor, indiferent sub ce formă, va fi interzis, voturile acelea tot la blocul domnului Dodon se duc, întărindu-l. Și domnul Dodon știe, sau cei care au sfătuit pe domnul Dodon știu că în politică, de foarte multe ori, un bloc e mai mult decât suma partidelor. Pentru că dacă domnul Dodon reușește să reunifice toate tendințele electorale ale socialiștilor, ale comuniștilor, ale doamnei Furtună, ale doamnei Vlah, a domnului Tarlev, atunci opțiunea pro-est devine extrem de diversă. E totul acolo și sigur că blocul acela va reuși să obțină un scor bun. Ultimul sondaj publicat la Chișinău, sondajul IMAS, vorbește de faptul că ar depăși PAS. Asta ar fi un șoc. Dacă Blocul pentru Moldova va depăși PAS, va fi, evident, un șoc teribil din punct de vedere electoral. Prevăd o bătălie juridică dură pe acestă direcție: guvern versus Blocul lui Dodon.

Al doilea bloc care există în Republica Moldova este blocul „Alternativa”, numit probabil după denumirea formației germane, Alternativa… Un bloc care, paradoxal, se află într-o situație în care, pe stânga, sau, dacă vreți, spre est, e blocat. El nu mai poate înainta electoral acolo. Cine votează cu estul nu votează în principal cu partidele din blocul domnului Ceban. Blocul lui Dodon e prea puternic ca să-l concureze cineva spre stânga pro-rusă. El are o posibilitate de creștere DOAR spre dreapta, adică spre vest, adică spre tendința pro-europeană. Asta e o realitate.

Zona care e pro-europeană, în sensul că nu iubește Rusia, nu iubește neapărat nici UE, dar ar merge cu UE, dacă ar fi o variantă soft și un lider credibil.

Poziția domnului Ceban, cel cu care se fotografia doamna Maia Sandu în campania prezidențială!, e paradoxală. Domnul Ceban este primarul Chișinăului. Chișinăul e altceva decât Republica Moldova. De asta domnul Ceban a pierdut electorat și a pierdut la nivel de încredere atunci când a făcut acest bloc, cu domnii Chicu, Stoianoglu, Tkaciuk. Propriul electorat, mă refer la electoratul primarului Ceban, nu e neapărat susținător al acestor partide. Deci, domnul Ceban acum, ca să-și crească blocul, trebuie să se ducă nu spre stânga, ci spre dreapta, adică spre vest, adică spre votul pro-european. PAS a simțit asta. Și pentru că PAS simte că dacă domnul Ceban se duce spre votul pro-european, merge, de fapt, spre potențialul electorat al lui PAS – zona PDM. O zonă pro-europeană, dar nu radical pro-europeană, pe care o vizează ambele tabere. Zona care e pro-europeană în sensul că nu iubește Rusia, nu iubește neapărat nici UE, dar ar merge cu UE dacă ar fi o variantă soft și un lider credibil. Ei, zona asta poate să fie a domnului Ceban. De aici și faptul că în presa de mainstream din Republica Moldova au început să apară concomitent articole de denigrare a MAN-ului și a domnului Ceban. De ce au făcut asta? Din punctul lor de vedere, adică al PAS, au făcut foarte corect, pentru că domnul Ceban trebuie oprit să se apropie de pro-europenitate, adică de centru dreapta.

Ce va face și cum va face dl Ceban? E interesant de urmărit, probabil printr-o schimbare de discurs, dar asta nu e suficient. Probabil vom vedea o schimbare de atitudine și chiar prin cooptarea în această coaliție a altor partide care ar acredita ideea că domnul Ceban este mai pro-european. Există în RM asemenea partide, că vorbim de PSDE, PLDM, că vorbim de alte partide de centru-stânga sau de centru, care, puse în acest bloc ar putea duce blocul mai spre Vest. E un element de urmărit în campanie, care poate fi decisiv în bătălia electorală din septembrie. Aceasta e una dintre bătăliile principale pe care și PAS le va avea de dus.

PAS vrea polarizare geopolitică maximă

– Are PAS o strategie?

– Am spus deja că, la nivel general, nu are. E aceeași strategie de la prezidențiale: noi versus ei, PAS e singura opțiune pro-UE etc. etc. Tactic, PAS-ul nu trebuie să lase blocul Alternativa să se extindă spre vest, spre europenitate. Alternativa primarului Ceban nu trebuie să devină alternativă europeană! În sensul acesta spuneam că va fi o linie de bătaie.

Pe de altă parte, PAS-ului îi convine într-un fel constituirea Blocului Dodon, pentru că creează polarizare. Dacă sunt trei blocuri mari, atunci PAS vrea să pună blocul lui Dodon și a lui Ceban sub aceeași pălărie – Estul, Rusia, anti-UE etc. -, iar europenitatea să meargă total la PAS. Asta vrea PAS-ul să obțină. PAS vrea polarizare geopolitică maximă. Noi (europeni, unioniști etc.) versus ei! E logic să vrea asta, dar e un joc foarte riscant pe care îl face PAS-ul. E un joc foarte riscant pentru că n-ai nici o garanție că se va întâmpla asta. Adică nu are vreo garanție că oprește Blocul lui Dodon sau că îl oprește pe Primarul Ceban să meargă spre centru european.

Sigur, nu știm deocamdată cum evoluează celelalte partide pro-europene care deocamdată nu apar în sondaje. Și mă gândesc aici la CUB. Dar ar putea să crească suficient de mult, încât să conteze în aceste alegeri? Să vedem. E foarte greu. Va fi și mai greu pentru aceste partide dacă PAS merge pe polarizare. Va face PAS-ul o coaliție prin care să aducă aceste partide sau toate facțiunile, ca să zic așa, pro-europene, să intre într-un soi de coaliție sau să fie topite într-o formă sau alta în PAS? Greu de crezut. Pentru că, unu, PAS-ul este foarte orgolios, doi, PAS-ului i-a intrat în cap că poate să facă 50%, trei, nu există foarte multe locuri pe listă care să fie date noilor lideri de partid, dacă ar fi vreun partid să se alăture. Și patru, PAS-ul ar da un semn de slăbiciune. Ar da un semn de slăbiciune dacă începe să facă coaliții cu 2-3 luni înainte de alegeri, pentru că lumea ar simți că PAS-ul se teme. Deci, cred că PAS-ul nu va face aceste mișcări.

Va fi un joc câștigător? Nu avem nici o garanție, pentru că depinde foarte mult de alți factori. Depinde de începerea sau nu a negocierilor cu UE, care sunt dependente de evoluțiile din Ucraina, Ungaria, deciziile Bruxelles-ului – e moral să decuplezi RM de Ucraina?! Dar depinde și mai mult de evoluția frontului din Ucraina. Dacă rușii se duc spre vest în următoarele luni, mult mai puternic, și Ucraina dă semne și mai mari de slăbiciune, partida pro-rusă sau neeuropeană din RM este avantajată.

Doar NATO sau reunificarea cu România pot apăra Republica Moldova de ruși. Restul sunt povești. Dar nici NATO, nici Unirea nu sunt instrumente la care PAS ar putea să apeleze.

Acum, sinceri să fim, frontul din Ucraina nu arată bine pentru Kiev în acest moment; mai adăugați retragerea fie și parțială a sprijinului american sau cearta din interiorul „Coaliției de voință” europene pentru susținerea Ucrainei. Deci, dacă frontul se duce spre vest, șansele PAS-ului sunt și mai mici. Sigur că PAS-ul va exhiba pericolul Federației Ruse, dar oamenii nu sunt chiar atât de naivi în RM. Și oamenii simt foarte bine că Uniunea Europeană nu este instituția care te apără militar de Rusia. UE nu se ocupă de securitate. NATO se ocupă de securitate. Cel puțin azi. Dacă UE s-ar fi ocupat de securitate, Finlanda și Suedia n-ar fi intrat în NATO. Deci, Republica Moldova n-are o soluție de securitate decât, cum am mai spus odată, rugăciunea – „Dă, Doamne, să nu vină rușii!”. În realitate, doar NATO sau reunificarea cu România poat apăra RM de ruși. Restul sunt povești. Dar nici NATO, nici Unirea nu sunt instrumente la care PAS ar putea să apeleze.

Un suveranism de extracție identitară românească în R. Moldova nu poate fi decât unul unionist

– Nu pot să nu vă întreb și despre problematica suveranismului, atât de prezentă în România sau Europa. Se poate vorbi despre suvernaism în RM? În perspectiva acestor alegeri parlamentare?

– Suveranismul nu poate să existe în Republica Moldova. Și nu poate să existe în Republica Moldova pentru că suveranismul e o chestiune identitară. Suveranismul este o expresie politică a fondului identitar al unei comunități. Așa a fost și este și în America, și în Franța, și în Germania, și în Spania, Portugalia, Ungaria sau România. Și fondul acesta identitar nu există în RM. Identitatea nu e o chestiune clarificată în Republica Moldova.

Nu poți să fii suveranist dacă ești moldovenist, pentru că moldovenismul nu are puterea etnosimbolică de a pune laolaltă suficient de multe elemente simbolice, etnice, culturale în așa fel încât să configureze o identitate moldovenească separată de identitatea românească și, care identitate moldovenească să mai fie și convingătoare în ochii altora.

Deci, din punctul acesta de vedere, moldovenismul te poate face suveranist în raport cu UE, sau chiar anti-UE, dar în final te duce în subordinea Federației Ruse. Moldovenismul te duce în slujba Federației Ruse, pentru că este o invenție a URSS-ului preluată ulterior de Federația Rusă.

Iar un suveranism de extracție identitară românească în Republica Moldova nu poate fi decât unul unionist. Nu poți să fii suveranist român în RM pentru că nu există obiectul căruia i te adresezi. Deci, suveranismul moldovenist te duce la Moscova, suveranismul românesc te duce la București! Acesta e destinul și asta e drama statului numit R. Moldova!

De aceea, toate discuțiile acestea sunt puțin comice și am văzut și niște scene de un penibil de care cred că și doamna Maia Sandu și domnul Recean trebuie să fie scutiți. E un pic penibil să-i plasezi în discursul suvernanist pe cei doi și să-i plimbi în marșuri suveraniste după ce tocmai i-ai arătat fotografiați stând cuminți și ascultători cu mâinile în poală alături de doamna von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Nu merge! Nu merită nici doamna Maia Sandu, nici domnul Recean asemenea caricaturizări și cred că cineva ar trebui să le spună lucrurile acestea.

– Pentru că tot ați deschis tema identitară, ce părere aveți despre faptul că a reapărut în discursul de la Chișinău ideea de Moldova Mare, o idee veche, dragă lui Vladimir Voronin?

– Povestea asta cu „Moldova Mare” e mai mult un cancan politic. Cine mai crede în ea? Dacă era o chestiune serioasă, domnul Dodon și-ar fi asumat-o în campanie, nu ar fi lăsat-o unui partid care este mai degrabă la limita intrării în parlament. Deci, nu este o chestiune serioasă. Domnul Dodon vrea să fie un politician serios, deci nu vrea să ocupe cu așa ceva.

De fapt, chestiunea cu Moldova Mare are două elemente care merită discutate. Prima, că ea și-a atins apogeul. Și apogeul a fost în 2006-2007. Vă mai aduceți aminte când s-a acceptat în România, într-o primă fază, înregistrarea unei comunități a „moldovenilor”? Așa-zisa „Comunitatea Moldovenilor din România”, care, de fapt, milita pentru același lucru pentru care milita și regimul Voronin. Adică comunitatea/etnia moldovenilor diferită de cea a românilor. Membrii acestei asociații au fost invitați ulterior în Parlamentul Republicii Moldova, au fost salutați de domnul Voronin și de domnul… Marian Lupu. Au fost salutați, omagiați de parlament. Se născuse, chipurile, Comunitatea Moldovenilor care se pregătea să facă unirea între cele două bucăți de Moldova, așa zicând, pentru constituirea Moldovei Mari. Evident că povestea s-a terminat fără niciun rezultat.

Chestiunea a revenit în 2017, prin oferirea hărții cu Moldova Mare lui Igor Dodon de către Vladimir Putin, dar aici e altă poveste. Aici rușii fac glume cu Bucureștiul și râd de neputința României în RM. Atitudinea Federației Ruse față de Republica Moldova și România a fost cel mai bine exprimată cu ocazia unei vizite a președintelui Voronin la Moscova, în care președintele Putin i-a spus foarte clar președintelui RM: „Vladimir Nikolaevici, dumneavoastră sunteți conștient că dacă România ar fi avut un plan cu Moldova, dumneavoastră nu mai erați aici?” La care Vladimir Voronin a recunoscut: „Vladimir Vladimirovici Putin, aveți dreptate”.

Rușii fac presiuni, rușii șicanează o Românie fără proiect, pentru că știu că oricum nu vor fi consecințe majore, decât de imagine, se creează tensiuni, coliziuni politice etc. Cred că se și amuză pe treaba asta.

Deci asta e atitudinea Federației Ruse față de România și RM. Practic, s-a uitat la România, s-a convins că nu are niciun plan, se miră că nu are niciun plan, dar atunci a zis că dacă România nu e în stare să ghidoneze RM politic și geopolitic sau să se unească cu ea, atunci ia să șicanăm noi România, țară UE și NATO, prin intermediul RM. De fapt, acesta e tot jocul cu Moldova Mare. Rușii fac presiuni, rușii șicanează o Românie fără proiect, pentru că știu că oricum nu vor fi consecințe majore, decât de imagine, se crează tensiuni, coliziuni politice etc. Cred că se și amuză pe treaba asta. De aici și tabloul oferit lui Dodon cu Moldova Mare. Deci despre asta e vorba, până la urmă.

Alta e chestiunea, însă. Problema „Moldovei Mari” este și o diversiune, pentru că, de fapt, ascunde adevărata miză identitară în Republica Moldova de azi. Iar miza identitară din perspectiva Bucureștiului din Republica Moldova nu este chestiunea Moldovei Mari, în care oricum nu crede nimeni și nu are nici o șansă de izbândă. Problema cea mai importantă identitară este că se diluează major identitatea românească.

Lipsa de atenție a actualei puteri față de identitatea românească este notorie

Unul dintre mecanismele prin care identitatea românească se diluează în Republica Moldova este faptul că se acreditează tot mai apăsat ideea că românii sunt o minoritate în Republica Moldova. De fapt, despre asta e vorba. Asta este marea trădare de la Chișinău.

Asta e o idee mai veche, apărută în 1994, în revista „Literatura și Arta” sub semnătura domnului Nicolae Negru. Domnul Nicolae Negru este foarte activ astăzi la Chișinău, foarte timid pe chestiunea românească sau a unionismului, foarte acerb suporter al regimului și al puterii de la Chișinău, probabil inclusiv că vede că pentru prima dată vechea teorie a domniei sale lansată în 1994 ajunge să fie acreditată.

Ce scria domnul Negru în 1994? Scria că cei care se identifică ca români, să-și asume că sunt o minoritate, sunt diferiți de restul populației („moldovenii”) și că ei ar trebui să aibă beneficiile pe care le au și alte „minorități” în Republica Moldova, respectiv rușii, ucrainenii găgăuzii, adică să primească manuale de la București, așa cum rușii și ucrainenii primesc manuale de la Moscova, respectiv Kiev. Se vorbea chiar și despre o „Societate Culturală Română” care să se ocupe de drepturile „minorității române” în raport cu statul R. Moldova! Deci, se acredita în 1994 ideea că românii sunt o minoritate și că restul populației românești era de fapt alcătuită din… moldoveni.

Miza este aceeași, deși nerostită, că minoritatea românească este, de fapt, o minoritate a populației statului RM. Asta-i marea bătălie identitară la care asistăm astăzi, care e tacit acceptată de Chișinău și sută la sută acceptată de Rusia și UE.

Ideea de români ca minoritate în 1994 a fost, după părerea mea, una dintre cele mai mari diversiuni. Dar iată că ea astăzi ajunge să fie tot mai prezentă în spațiul public, acceptată tacit și la nivel prezidențial, chiar în R. Moldova. Prin diverse forme se face asta.

Lipsa de atenție a actualei puteri față de identitatea românească este notorie. Cazul Mitropoliei Basarabiei, care este încă o biserică ignorată în Republica Moldova, faptul că doamna Maia Sandu și majoritatea PAS n-au oferit clădirea Seminarului Teologic Bisericii Ortodoxe Române, deși au promis asta tuturor, faptul că puterea de la Chișinău n-a participat la inaugurarea statuii reginei Maria, faptul că în Germania, când a luat un premiu important, doamna Maia Sandu nici măcar n-a tresărit, nu a clipit, când președintele Germaniei  vorbit explicit despre „minoritatea română” ca parte a populației Republicii Moldova, alcătuită de majoritatea moldovenească, sau, recent, cazul acesta bizar cu Manualul de Istorie a Românilor, care, chipurile, ar reprezenta doar o minoritate din Republica Moldova. Vedeți și protestul pe care l-a făcut Comitetul antidiscriminare, pe aceeași idee, că e manualul unei „minorități etnice”, la care Ministerul Educației nu găsește altă soluție decât să-l trimită în instanță. Adică, pentru prima dată, un judecător va decide numele unui manual de istorie!

Dar miza este aceeași, deși nerostită, că minoritatea românească este, de fapt, o minoritate a populației statului RM. Asta-i marea bătălie identitară la care asistăm astăzi în Republica Moldova, care e tacit acceptată de Chișinău, sută la sută acceptată de Rusia și UE. Întrebarea mea este următoarea: de ce face actuala Putere de la Chișinău asta? Vrea să oficializeze ea această chestiune până la alegeri sau după alegeri sau ridică mingea la fileu viitoarei guvernări sau majorități?

Și nu e o glumă. Pentru că cea mai mare victorie a URSS și a Federației Ruse în Republica Moldova este victoria identitară. Ideea de populație moldovenească diferită de cea română este cea mai mare victorie a KGB-ului, a serviciilor secrete ruse, a lui Vladimir Putin și a Moscovei, fie că Moscova era sovietică sau, nu-i așa, că e Federația Rusă. De fapt, despre asta e vorba. Ideea românilor ca minoritate etnică în RM este versiunea de secol XXI a ideii sovieto-ruse după care moldovenii ar fi altceva decât români. Și noi nu vedem pădurea din cauza copacilor. Nu vedem această pădure din cauza diversiunii numite Moldova Mare. De aceea spun eu că Moldova Mare este mai degrabă o diversiune identitară, decât adevărata substanță a bătăliei identitare din Republica Moldova, despre care nu vorbește nimeni.

– Domnule Profesor, vă mulțumim!