Întru mulți ani fericiți! Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, împlinește astăzi 78 de ani

Mitropolitul Petru al Basarabiei își sărbătorește ziua de naștere. Înaltul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a împlinit astăzi 78 de ani. Cu ocazia acestei aniversări, Administrația Centrului Eparhial Chișinău i-a transmis un mesaj de felicitare, în care își exprimă recunoștința pentru rolul enorm pe care l-a avut în procesul de renaștere spirituală în rândurile românilor din Basarabia.  

„Cu smerenie și recunoștință, ne înălțăm rugăciunile către Preamilostivul Dumnezeu, în ziua în care prăznuim împlinirea a 78 de ani de viață binecuvântată, ani plini de nevoință sfântă, dăruire jertfelnică și nesfârșită dragoste părintească, pe care le-ați adus înaintea Tronului Dumnezeiesc pentru poporul dreptmăritor din Basarabia.

Pentru toți cei ce văd și trăiesc roadele jertfei Înaltpreasfinției Voastre, sunteți un adevărat erou național, un păstor neobosit care a ridicat flamura credinței și a iubirii de neam într-un timp de grea încercare. De 34 de ani, propovăduiți cuvântul Evangheliei și semănați în inimile noastre dragostea de Biserică și de neam. Ați fost singurul ierarh român din Basarabia care, în ciuda tuturor vitregiilor și împotrivirilor, a ales calea cea strâmtă a trezirii conștiinței poporului nostru”, se spune în mesajul Centrului Eparhial Chișinău.

Actualul mitropolit al Basarabiei, Petru Păduraru, s-a născut în 24 octombrie 1946, în comuna Țiganca, județul Cahul. A fost hirotonit ca episcop de Bălți, Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Moldovei (sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Ruse), însă, în august 1992, a fost dat afară din reședința episcopală, din cauza atitudinii sale proromânești.

Împreună cu o parte din credincioși, el a participat la Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei din 14 septembrie 1992, fiind ales ca locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, cu sediul la Chișinău. După o săptămână, PS Petru este primit în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română, fiind recunoscut în funcția de locțiitor de Mitropolit al Basarabiei și devenind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19 decembrie 1992.

La data de 3 octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales în funcția de Mitropolit al Basarabiei. Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a confirmat ca Mitropolit la 24 octombrie 1995, acordându-i titlul de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

Redacția ZIUA îi transmite, pe această cale, Înaltpreasfințitului Părinte Petru cele mai bune gânduri de recunoștință și îi urează multă sănătate, slujire rodnică și un sincer La Mulți Ani!

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *