Întru slava Eroilor Neamului! Românii îi cinstesc astăzi, de Ziua Înălțării Domnului, pe ostașii căzuți pe câmpurile de luptă

Românii marchează astăzi Ziua Eroilor, sărbătoare națională dedicată comemorării celor căzuți pe câmpurile de luptă și în serviciul militar pentru apărarea țării. Ziua este celebrată anual de Ispas, odată cu praznicul Înălțării Domnului, la 40 de zile după Paște, având atât o semnificație religioasă, cât și una național-patriotică.

Asocierea Zilei Eroilor cu sărbătoarea Înălțării Domnului a fost stabilită prin Decretul nr. 1913 din 4 mai 1920, în contextul perioadei de după Primul Război Mondial și al prevederilor Tratatului de la Versailles. România a devenit astfel primul stat care a acordat eroilor străini același statut de onoare ca eroilor naționali.

În perioada regimului comunist, sărbătoarea a fost mutată pe 9 mai, însă după 1989, autoritățile au revenit la tradiția inițială, iar prin Legea nr. 379/2003, Ziua Eroilor a fost proclamată oficial sărbătoare națională a poporului român.

Biserica Ortodoxă Română leagă această zi de semnificația teologică a Înălțării lui Hristos, considerată simbol al biruinței vieții asupra morții. În acest context, jertfa eroilor pentru patrie este asociată simbolic cu ideea mântuirii și a vieții veșnice.

Ziua Eroilor este marcată prin slujbe religioase de pomenire oficiate în bisericile ortodoxe din țară și din comunitățile românești din străinătate. La ora 12:00, clopotele bisericilor sunt trase simultan în memoria eroilor neamului. În paralel, la monumentele și cimitirele militare sunt organizate ceremonii comemorative, depuneri de flori și momente de reculegere în memoria celor care și-au sacrificat viața pentru țară.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...