Ion Ceban anunță că MAN pregătește o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Munteanu

LIderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea pe care o conduce se va reuni sâmbătă în cadrul Consiliului Național extins și va propune spre aprobare moțiunea de cenzură îmoptriva Guvernului. 

„Unul din subiectele importante va fi aprobarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, pe care o vom înainta în Parlament, pentru a fi declanșate alegerile parlamentare anticipate. Iar săptămâna viitoare vom propune tuturor deputaților în Parlament să o semneze. (…) Oamenii nu mai acceptă mimarea „reformelor” și furtul din buzunarul fiecărui cetățean pentru ca cei din PAS să trăiască „vremuri bune”, a transmis Ion Ceban într-un mesaj publicat în mediul online. (…) Oare ce trebuie să se mai întâmple ca să ne trezim și să înțelegem că acești oameni în general nu sunt capabili și tot ce fac ei este să distrugă țara, să ne bagi în datorii, să ne scumpească totul, doar ca să se mai țină cumva la putere”, a declarat Ion Ceban.  

Potrivit legislației, pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului sunt necesare semnăturile a cel puțin un sfert dintre deputați, adică minimum 26 de parlamentari. Pentru ca moțiunea să fie adoptată și să ducă la demiterea executivului, atunci inițiativa trebuie să întrunească votul majorității deputaților din Parlament, respectiv, cel puțin 51 de voturi.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...