
Primarul Capitalei, Ion Ceban, solicită autorităților centrale să vină cu un șir de precizări în contextul instituirii stării de alertă în energetică, pentru a scoate panica din societate. Edilul susține că deja se fac cozi la benzinării, iar agricultorii sunt în așteptarea mai multor clarificări privind stocurile de motorină și evoluția prețurilor pentru carburanți.
„Oamenii trebuie să cunoască situația, pentru a scoate panica din societate și a evita rândurile excesive la benzinării. Cetățenii trebuie să fie informați corect, nu așa cum ați precizat astăzi, în ședința de Guvern, că vă informați de la televizor despre ceea ce se întâmplă în țările vecine”, a scris Ion Ceban pe rețelele de socializare.
Primarul Capitalei solicită Guvernului să facă precizări despre stocurile existente de combustibil, care vor fi acțiunile în cazul unei crize de livrări de carburanți și la ce scumpiri să se aștepte populația.
„Care sunt măsurile prevăzute de Guvern pentru diminuarea impactului, în special asupra fermierilor, în contextul lucrărilor agricole de primăvară, ca urmare a creșterii prețurilor la carburanți, care sunt măsurile de control pe piața petrolieră din țară, pentru a nu avea o criză în acest domeniu, dacă a fost impusă o limită de procurare a carburanților pentru agricultori, deși ministrul afirmă că nu există această limită”, mai menționează Ion Ceban în lista sa de solicitări.