Iranul a amenințat că va activa celule teroriste aflate pe teritoriul SUA în cazul unui atac asupra instalațiilor sale nucleare

Cu câteva zile înainte de loviturile aeriene lansate de SUA asupra obiectivelor nucleare iraniene, potrivit unor surse citate de postul american NBC, Teheranul i-ar fi transmis președintelui american Donald Trump un avertisment prin care amenința cu activarea „celulelor teroriste adormite” pe teritoriul Statelor Unite, în cazul unui atac. Mesajul ar fi fost transmis printr-un intermediar în timpul summitului G7 din Canada, summit pe care Trump l-a părăsit pentru a analiza opțiunile privind Iranul.

În urma atacului din noaptea de 22 iunie, Trump a declarat că orice acțiune de represalii împotriva SUA „va fi întâmpinată cu o forță mult mai mare decât ceea ce s-a văzut în această seară”. În prezent, administrația americană și forțele de ordine din marile orașe sunt în stare de alertă ridicată.

Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a avertizat că actualul conflict cu Iranul generează un risc crescut de atentate teroriste pe teritoriul american, în special „dacă autoritățile religioase iraniene vor emite o fatwa care să incite la violență împotriva țintelor din SUA”.

Vicepreședintele JD Vance a declarat că administrația „analizează cu mare atenție” posibilitatea unor atacuri pe teritoriul american și a exprimat încrederea că agențiile de securitate pot face față amenințării. El a adăugat că o sursă de îngrijorare este lipsa unui „control complet” asupra celor care au intrat în SUA în perioada administrației Joe Biden, fără verificări adecvate.

Un diplomat european implicat în dosarul iranian a declarat pentru NBC că Statele Unite și aliații săi consideră posibil ca Iranul să lanseze atacuri și împotriva cetățenilor americani și europeni în afara teritoriului SUA.

Potrivit unui memoriu intern trimis sâmbătă de comisarul CBP, Rodney Scott, și obținut de rețeaua NewsNation, „mii de cetățeni iranieni au fost documentați intrând ilegal în Statele Unite, iar alții – un număr imposibil de precizat – au reușit să pătrundă fără a fi detectați”.

„Deși nu avem la acest moment nicio amenințare credibilă concretă de transmis, riscul ca celule adormite sau simpatizanți ai regimului iranian să acționeze pe cont propriu sau la ordinul Teheranului este la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată”, a declarat Scott în mesajul adresat personalului CBP, cerând vigilență maximă.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...