Guvernul de dreapta al Giorgiei Meloni a declarat stare de urgență pe o perioadă de șase luni, din cauza numărului mare de migranți. Astfel, autoritățile vor putea lua mai rapid măsuri de intervenție, evitând procedurile parlamentare. Guvernul italian va putea chiar să îi repatrieze mai rapid pe cei care nu au voie să rămână în Italia, sporind ordinele de identificare și expulzare.
”Să fie clar, acest lucru nu rezolvă problema, a cărei soluție este legată de o intervenție atentă și responsabilă a Uniunii Europene”, a declarat Nello Musumeci, ministrul Protecției Civile din Italia.
Guvernul a mai aprobat o finanțare de cinci milioane de euro, care ar putea fi suplimentată. Totodată, este de așteptat numirea unui comisar special pentru migrație, potrivit la Repubblica.