Italia, lovită de al treilea val de caniculă al verii. Autoritățile avertizează că după temperaturile extreme pot urma furtuni violente

Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, iar autoritățile au extins avertizările de risc pentru sănătate, pe fondul temperaturilor extreme care afectează tot mai multe orașe din țară, relatează ANSA.

Potrivit Ministerului italian al Sănătății, Florența și Perugia se află sub cod roșu de caniculă până miercuri, ceea ce înseamnă că temperaturile reprezintă un pericol pentru întreaga populație, nu doar pentru persoanele vulnerabile.

Începând de miercuri, 15 iulie, și orașele Bologna, Brescia, Frosinone, Roma și Torino vor intra sub același nivel maxim de alertă.

Totodată, alte nouă orașe – Cagliari, Campobasso, Latina, Milano, Pescara, Rieti, Trieste, Verona și Viterbo – vor fi plasate sub cod portocaliu, autoritățile avertizând că temperaturile ridicate pot avea efecte negative asupra sănătății, în special în cazul persoanelor în vârstă și al celor cu afecțiuni cronice.

În paralel, pompierii continuă intervențiile pentru stingerea mai multor incendii de vegetație izbucnite în Sicilia, în apropiere de Palermo, Catania și Siracuza. Din motive de siguranță, mai multe locuințe din apropierea focarelor au fost evacuate.

Alte echipe de intervenție acționează și în apropierea craterului Solfatara, situat între Napoli și Pozzuoli, unde a izbucnit un nou incendiu într-o zonă împădurită.

La operațiunile de stingere participă sute de pompieri și lucrători silvici, sprijiniți de autospeciale, avioane și elicoptere.

Experții avertizează însă că, după această perioadă de temperaturi extreme, Italia s-ar putea confrunta cu furtuni deosebit de violente. Potrivit specialiștilor citați de ANSA, energia acumulată în atmosferă în timpul valului de căldură poate favoriza apariția unor fenomene meteo severe imediat ce mase de aer mai rece vor pătrunde la altitudine.

„Este suficient ca un aer cu doar câteva grade mai rece să pătrundă deasupra coloanei de aer foarte fierbinte pentru a declanșa furtuni intense”, au explicat meteorologii.

Fizicianul atmosferic Lorenzo Giovannini, de la Universitatea din Trento, a declarat că actualul anticiclon african afectează direct Italia, spre deosebire de episoadele anterioare, când masele de aer cald s-au concentrat mai ales asupra Spaniei și Franței.

La rândul său, Bernardo Gozzini, directorul centrului meteorologic Lamma, avertizează că primele pătrunderi de aer rece pot genera furtuni însoțite de grindină, rafale puternice de vânt și activitate electrică intensă. Deși fulgerele pot declanșa incendii, specialistul subliniază că 99% dintre incendiile de vegetație sunt provocate de activitatea umană.

Potrivit prognozelor, presiunea atmosferică ridicată va continua să domine Italia cel puțin până la sfârșitul săptămânii, menținând temperaturile foarte ridicate. Meteorologii explică fenomenul printr-o configurație atmosferică de tip „omega”, care favorizează stagnarea aerului fierbinte de origine africană deasupra peninsulei și împiedică formarea precipitațiilor până la schimbarea circulației atmosferice.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...