Iulian Muntean nu are de gând să renunțe la calitatea de membru al CSM și spune că scandalul în care este vizat are scopul de a-l intimida

Scandalul în care este vizat Iulian Muntean, delegat de Parlament în Consiliul Superior al Magistraturii, după ce a trecut cu brio de comisia pre-vetting, ia amploare. Acesta a publicat o postare pe Facebook în care susține că dosarul de corupție pe numele său ar fi fost „fabricat de regimul Plahotniuc”, prin urmare, nu are de gând să-și dea demisia.

În reacția sa, Muntean confirmă că, în vara anului 2018, a fost supus unei perchiziții la domiciliu, dar spune că, după aceea, nu a mai fost chemat niciodată la Procuratură.

„Fiind invitat la PA (în luna septembrie 2018) și fiindu-mi prezentată așa numita ordonanță de punere sub învinuire, le-am spus că nu sunt implicat în nicio schemă, acesta fiind unicul și ultimul meu contact cu PA. Azi, suntem în luna septembrie 2023, au trecut mai mult de 5 ani. Pe parcursul acestor 5 ani, niciodată nu am fost chemat să fac declarații, să mi se ceară vreo explicație. Și îmi pare straniu că un dosar cu așa impact la acea vreme a stat în safeul cuiva timp de 5 ani. Un dosar, în care procurorul a declarat că mi se incriminează suma de 950 lei”, a scris Muntean pe Facebook.

Astfel, proaspătul membru al CSM consideră că dosarul său nu există în nicio bază de date, deoarece, crede el, Comisia de Pre-Vetting a interpelat CNA, PA, SIS, MAI. „Deci, dosarul pur și simplu nu există”, a menționat acesta, adăugând, în context, că nu are de gând să renunțe la funcția de membru al CSM.

„Nu pot să constat decât că scopul apariției acestei informații este de a mă intimida. Dar, așa cum am refuzat implicarea în campania electorală din 2019 de partea partidului democrat și, ulterior, „întâmplător”, din partea procuraturii plahotniuciste m-am ales cu percheziție acasă, declar că nu mă voi lăsa intimidat și îmi voi duce mai departe mandatul de membru CSM, punând în prim plan legea și interesul public”, susține Muntean în postarea sa.

Menționăm că despre existența dosarului penal în privința lui Iulian Muntean a anunțat chiar Procuratura Anticorupție, care a precizat că acesta are calitate de învinuit, iar urmărirea penală este în desfășurare.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...